Federația Sanitas va protesta pe 1 februarie în Piața Victoriei, solicitând autorităților realizarea unei strategii naționale de investiții în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât și în resursa umană, pentru a evita tragedii precum cea de la Institutul Matei Balș, transmite Mediafax.
„În ziua în care aniversează 31 de ani de activitate sindicală, pe data de 1 februarie 2021, membrii Consiliului Național al Federației SANITAS din România se vor afla în Piața Victoriei, în intervalul orar 12.00 – 13.00, pentru a susține drepturile celor peste 100.000 de membri din Sănătate și Asistență socială. Autoritățile ne obligă, prin indiferența cu care tratează problemele celor două sisteme, să protestăm în numele colegilor noștri din spitale, din centre de vaccinare, din centre medicale și medico – sociale și din instituții de asistență socială”, arată un comunicat al federației, potrivit sursei sus-menționate.
Printre solicitările Federație Sanitas se află și realizarea unei strategii naționale de investiții în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât și în resursa umană, pentru a nu mai trece prin tragedii precum cea de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș” sau de la alte spitale din țară, precum și aplicarea corectă a Legii-cadru nr. 153/2017: respectarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 și repararea inechităților generate de această lege față de categoriile de salariați cu cele mai mici venituri din sistem.
Ministerul Sănătății promite un fond special de investiții
De altfel, pentru infrastructura sanitară, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu promite un fond special de investiții, iar pentru proceduri a anunțat că săptămâna viitoare va prezenta un proiect prin care vor fi revizuite toate reglementările din secțiile care tratează pacienți COVID. El a precizat că Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) va avea un rol central în a sprijini spitalele pentru a face proceduri și a instrui personalul în acest sens.
„Matei Balș nu este unul dintre spitalele care să fi dus lipsă de finanțare de-a lungul anilor sau să fi avut, așa cum am văzut anul trecut la Piatra Neamț, o schimbare de management care să nu permită o oarecare continuitate. La Matei Balș am avut o continuitate de 28 de ani, avem deci un cadru care a permis multe lucruri bune la Matei Balș și unele mai puțin bune”, a punctat Vlad Voiculescu, în cadrul conferinței de presă de sâmbătă.
Citește și: Vlad Voiculescu: „Sistemul sanitar are păcate vechi, de 30 de ani”