Ministrul Mediului: Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 ar putea începe în luna martie

Procedura de depunere a actelor va fi simplificată.

Programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care românii își pot instala panouri solare cu finanțare de la stat, ar putea demara în luna martie, a comunicat marți ministrul Mediului Tanczos Barna. Ministrul a precizat că în acest an statul va finanța circa 150.000 de beneficiari și procedura va fi simplificată, urmând să fie depuse mai puține documente.

 Ministrul Mediului a afirmat că estimează că programul va începe în luna martie, fiind finanțați 150.00 de beneficiari, după ce bugetul alocat programului a fost majorat la 3 miliarde lei.

Numărul de documente solicitate de la beneficiari va fi redus la carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și certificatul de racordare. Potrivit ministrului Mediului, anul trecut s-a finalizat evaluarea dosarelor depuse, fiind 40.000 de gospodării care deja beneficiază de o asemenea finanțare, potrivit economedia.ro.

„Am făcut demersurile pentru a pregăti bugetul AFM pentru anul 2023. În cadrul acestui buget, din fondurile GES – gaze cu efect de seră, am alocat o sumă de 3 miliarde lei pentru a finanța programul Casa Eficientă Fotovoltaic, pentru a ajunge la cel puțin 150.000 de beneficiari în 2023. De la această cifră putem ajunge în 2023 la încă 150.000 de beneficiari, în afară de cei 40.000, pe de o parte folosind bugetul majorat, cât și procedura simplificată în care reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic de certificatul de racordare în calitate de prosumator, practic. Cu aceste documente, plus dovada că nu are datorii la stat și la bugetul local, poate să beneficieze de această finanțare. Preconizăm că până pe 15 februarie aprobăm bugetul AFM și în luna martie putem începe programul pentru a sprijini gospodăriile în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere energie electrică”, a declarat Tanczos Barna.

Alexandru Piţurcă, audiat la DNA