Preafericitul a decis să lase de la el puțină fericire și să doneze vreo 2000 de euro ”din salariul personal”. Asta e vestea la care, cred eu, doar preoții și tipii în sutane aplaudă și se bucură. Și se bat unul pe altul pe umăr.

Nu vreau să fiu rea. Sau, încerc să nu fiu. E adevărat, orice donație, cât de mică ar fi ea, contează. Că e vorba de 2 euro, de 2000 de euro sau de zeci de mii de euro. Pentru că, se donează mereu în limita posibilităților. Cuvantul cheie aici ar fi exact ”limita posibilităților” și, din câte știm, posibilitățile lui Daniel nu prea au limită.

Așa umblă un zvon. Că posibilitățile duc la aceasta preafericire.

Cred că nici cea mai ieftină mașină în care se plimbă Dănuț n-are cauciucuri de doar 2000 de euro.

Cred că nici cel mai ieftin sistem audio în care cântă cu veselie Dănuț nu costă doar 2000 de euro.

Din nou, nu-mi stă în fire să calculez bugetul nimănui, ar fi un păcat, nu-i așa, Dănuț? Dar cred că doar dacă ți-aș scutura rochița aia aurie, ar curge monezile mai ceva ca la jackpotul de la păcănele.

Preafericitul sigur știe de cum se face banul (chiar și la păcănele) dar, sigur nu a aflat încă cum stă treaba cu donațiile serioase. Eu am aflat de la Vlad Petreanu:

”Teledonul „Români Împreună” organizat ieri de Antena Group și Fundația Mereu Aproape a strâns promisiuni de donații de peste 2,6 milioane de euro. Cu banii strânși vor fi cumpărate pentru cei din spitale echipamente de protecție. Teledonul a durat 6 ore, a fost transmis pe mai multe televiziuni ale trustului Intact Media Group, iar donațiile continuă pe platforma Ajuteu.ro.

Sunt o mulțime de alte donații venite și din alte zone, în alte inițiative.

De exemplu, Enel România donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Matei Balș. Vor fi cumpărate echipamente medicale pentru prevenirea și controlul răspândirii virusului.

Donații vin și de la Romaqua Group Borsec. Este vorba de 500 de mii de lei pentru spitalele Matei Balș și Victor Babeș. Banii vor fi împărțiți în mod egal între cele două unități sanitare.

De asemenea, Romaqua Group Borsec a mai donat alte 20 de mii de lei pentru Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga.

O mână de ajutor vine și din partea unui mare producător auto.

Astfel, Groupe Renault România susține lupta împotriva pandemiei de coronavirus și pune la dispoziția spitalelor din România, în acord cu Ministerul Sănătății, 100 de vehicule Dacia și Renault.

Autoturismele vor fi folosite pentru deplasările personalului medical și auxiliar, în situații de urgență identificate de către autorități la nivel național.”

Citește și: Dragul meu Preafericit, aurit și înțolit, ești fericit?

#News