Edilul Capitalei, Gabi Firea, anunță că proiectul Park&Ride Cora Pantelimon va fi finalizat în toamna acestui an, declarând că ce a fost mai greu a trecut, în ceea ce privește lucrările complicate. Proiectul preluat în 2016 de actuala administrație a Municipiului București va veni în sprijinul șoferilor ce vor veni din afara Capitalei, având la dispoziție un loc unde să-și parcheze mașina, ca mai apoi să poată folosi mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa în centrul Capitalei.

În același mesaj postat pe pagina sa de socializare, Gabriela Firea ne vorbește și despre o viitoare stație de metrou în zonă, aflată momentan la stadiul de proiect, pregătindu-se terenul pentru aceasta.

„Încă un proiect important pentru bucureșteni, preluat de la zero în 2016, devine realitate. Park&Ride Cora Pantelimon, doar o groapă în urmă cu patru ani, va fi gata în această toamnă, după șapte ani de blocaje.

În acest moment, lucrările complicate au fost terminate. Au fost finalizate fundația parcării și fundațiile rampelor, au fost montați peste 30 dintre stâlpii metalici, iar acum se montează traversele metalice.

Pentru calea de rulare a tramvaiului, au fost montate curbele, macazul, dar și peste 36 de metri de șine.

Vă reamintesc faptul că pentru realizarea parcării a fost schimbată soluția tehnică. Nu era posibilă construirea unei parcări subterane, așa cum s-a dorit inițial de fosta administrație a Capitalei.

Noua soluție tehnică, o parcare supraterană cu 500 de locuri cu terminal STB, a fost realizată prin întocmirea unui PUZ, aprobat la nivelul CGMB.

Prin acest obiectiv de investiții se reconfigurează, practic, toată zona.

Gabriela Firea: Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze și peroane pentru microbuze private.

De asemenea, este pregătit terenul și pentru viitoarea stație de metrou din zonă.

Astfel, șoferii care vin din afara Capitalei își vor putea lăsa mașinile în parcare și de acolo să circule spre centrul orașului folosind mijloacele de transport în comun.

Anul trecut am semnat contractul de execuție, au fost obținute toate avizele, inclusiv autorizația de construire și s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 21 de milioane de euro.”, declară primarul Capitalei, Gabriela Firea, pe Facebook.

Citește și: Firea și Primăria Capitalei donează din nou pentru cei din linia I

#News