Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni. Codul Portocaliu vizează județele din vestul țării, acolo unde, în ultimele două zile, furtunile au făcut prăpăd. Interval de valabilitate este 31 mai, ora 11 – 31 mai, ora 23. Fenomene vizate sunt instabilitate atmosferică temporar accentuată, potrivit stiripesurse.ro.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 – 20:00, în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, va fi în vigoare Codul portocaliu de averse torenţiale. Local, cantităţile de apă vor fi de 40 – 50 l/mp, cantităţile fiind semnalate în intervale scurte de timp, de până la trei ore. Zonele aflate sub Cod galben sunt localizate în judeţele: Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi Olt.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, sudul Crișanei, vestul Transilvaniei, Oltenia și la munte
. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Codul Portocaliu va avea ca interval de valabilitate intre 31 mai, ora 12 – 31 mai, ora 20.În județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Gorj, precum și Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).