Gabriela Firea a declarat că au trecut 20 de ani de la adoptarea legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice, dar lupta continuă. De două decenii, violența împotriva femeilor precum agresiunea sexuală, violul şi violența domestică constituie o încălcare a drepturilor fundamentale, a declarat ministrul Familiei. Potrivit Gabrielei Firea, din păcate, femeile încă sunt bătute și abuzate, iar pentru unele dintre ele, cel mai periculos loc este acasă. Doar anul trecut, aproape 40.000 de femei au fost agresate.
Gabriela Firea: Femeile ajung victime indiferent de etnie, nivel educație sau venituri. Tabloul complex al victimei prezintă o femeie cu o stimă de sine care scade treptat, pe măsură abuzurile cresc, şi cu un sentiment de neajutorare acut.
Gabriela Firea a dat ca exemplu cazul Valeriei, mamă a patru copii, care a trăit aproape 30 de ani în chinuri, umilințe și amenințări. Acum a găsit ajutor într-o locuință protejată, departe de soțul bătăuș. A plecat departe de orașul care i-a fost casă tocmai pentru a începe o nouă viață! Prima imagine din locuința protejată, povestește Valeria, a fost un birou cu perdele roz și un aer cald, primitor, iar în fața sa o doamnă cu vocea caldă și privirea blândă, cu multe sfaturi și speranțe de bine. Valeria a obținut cu ajutorul personalului din centru un Ordin de Protecție pentru o perioadă de 6 luni, iar copii cei mari îi spun că pe zi ce trece întinerește.
Valeria, victimă a violenței domestice: “Nu stați să suferiți crezând că ei se vor schimba! Nu o fac și pe măsură ce îmbătrânesc devin mai răi. Plecați, aveți curaj, veți găsi oameni minunați care să vă ajute”!
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse gestionează, prin ANES, 42 de locuințe protejate la nivel național, 20 de centre de recuperare pentru victimele violenței domestice și 52 de centre de primire în regim de urgență. Toate aceste prin Proiectul ”Venus – Împreună pentru o viață în siguranță”.
Gabriela Firea: Urmați sfatul Valeriei! Încurajez, încă o dată, femeile care se confruntă cu abuzuri să aibă curaj și să ceară ajutor! Pot fi salvate și consiliate să treacă peste toate aceste suferințe.
” Și încă o dată vă spun că aveți la dispoziție Helpline 0800.500.333 de unde pot obține ajutor 24 de ore din 24, fie că ești victimă sau martor. Doar anul trecut, am primit peste 5.300 de apeluri”, a declarat Gabriela Firea.