Franţa se confruntă cu incendii violente de pădure, iar patruzeci de pompieri români şi mai multe autospeciale au plecat duminică, 30 iulie, în misiunea ce se va finaliza pe 16 august, potrivit ziare.com.
Timp de o săptămână (11-19 august 2022), un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure a fost dislocat în Franţa pentru susţinerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor franceze în gestionarea acestui tip de risc.“Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante. Activarea si operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Franţei, în locaţiile stabilite de partenerii francezi”, se arată în comunicat.
IGSU a menţionat că primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), o cisternă (30.000 l), o autospecială cu capacitate mare (10.000 l), un microbuz transport personal şi un autocar, a început deplasarea duminică, pe ruta Arad-Nădlac-Budapesta-Geneva-Marsilia.
IGSU a explicat că programul de asistenţă este finanţat de UE şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile franceze, după incendiile înregistrate anul trecut. Acesta se regăseşte în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei şi reuneşte echipaje operative de stingere din România, Polonia, Slovenia şi Austria.