Alina Gorghiu/Sursa foto: Inquam fotos - George Călin

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, susține că noua conducere a PSD își începe mandatul cu un demers kamikaze, iar asta pentru că șansele de trecere a moțiunii de cenzură sunt mici, „spre deloc”.

„Conducerea nouă a PSD își începe acest mandat cu o acțiune kamikaze, care nu aduce nimic bun nici pentru români, nici pentru societate, nici pentru absolut nimeni. Gândiți-vă că acest demers al moțiunii de cenzură, care este o însăilare de gogomănii, are un singur obiectiv: să priveze Guvernul PNL, Guvernul Orban de pârghii instituționale, pârghii care sunt absolut normale, care sunt absolut esențiale pentru orice Executiv în așa fel încât să poată gestiona cât mai bine criza sanitară și criza economică în cei mai buni parametri în care se poate. În opinia mea, șansele ca această moțiune de cenzură să fie adoptată și să pice, pe cale de consecință, Guvernul Orban sunt spre deloc”, spune Alina Gorghiu într-un clip postat pe Facebook.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL are zero șanse să treacă.#moţiunedecenzură #PSDiresponsabil #PNL #AlinaGorghiu #Guvernareliberală✌🏻

Publicată de Alina Gorghiu pe Duminică, 30 august 2020

Boomerangul PSD se va vedea luna viitoare

Gorghiu mai susține că tot demersul făcut de social-democrați va avea un efect de boomerang, ce se va vedea la „localele” din 27 septembrie.

„ PSD va avea de suferit, căci a lăsat sentimentul că va trece această moțiune, că și-a ales momentul total nepotrivit, în plină desfășurare a unei crize sanitare. Și că a lăsat primarii să spere că vor avea guvern în foarte scurtă vreme, al PSD, vor stârni furia electoratului, iar lucrul acesta îl vor vedea pe 27 septembrie.

Nimeni nu mai vrea scandal, nici politic, nici social. Oamenii s-au săturat de cearta PSD-ului cu ambasade, de cearta cu protestatarii, cu cei care își doresc să construiască ceva în România”, a concluzionat Alina Gorghiu.

Citește și: PMP nu susține „mascarada” lui Ciolacu

#News