SC Mamaia SA își vinde scaunele și copiatoarele, Virgil-Daniel Popescu caută CA corporatist

Funcționarii Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri au multă treabă în acestă perioadă. Subordonații lui Virgil-Daniel Popescu au dat sfoară în țară cum că angajează trei noi administratori la compania-fantomă de turism din stațiunea Mamaia, denumită chiar Mamaia SA.

“Planul de selecție a 3 membri ai Consiliului de administrație al Societății MAMAIA SA este structurat pe două componente: componenta inițială și componenta integrală, astfel:

a- Componenta inițială a planului de selecție se întocmește la începutul perioadei de selecție și cuprinde, fără a se limita la acestea, aspectele cheie ale procedurii de selecție, identificând data de început a procedurii de selecție, documentele ce trebuie depuse, data finalizării planului de selecție în integralitatea sa și alte elemente care se pot cunoaşte până la numirea administratorilor;

Halloween, sărbătoarea „americană” a fricii asumate

b- Componenta integrală a planului de selecție este un document de lucru care conține, fără a se limita la acestea, elementele din componenta inițială a planului de selecție, completate cu alte elemente necesare acestuia între data declanșării procedurii de selecție și data semnării contractului de mandat, inclusiv propunerea de desemnare a candidaților selectați și pentru poziția de membru în consiliul de administrație. Potrivit art. 14 lit. b) din HG nr. 722/2016, în cazul societăților, componenta integrală a planului de selecție se elaborează de către Comisia de selecție, în consultare cu Comitetul de nominalizare și remunerare”, a comunicat ministerul. Și dacă tot vorbim de bani, membrii  Consiliului de Administrație  beneficiaza de o indemnizatie fixa  lunara bruta de 3070 lei. În prezent cei trei administratori sunt: Ursu Carmen-președinte CA, Marius Ionuț Avram -membru CA și Ionuț Cosmin Constantinescu-membru CA.

Fuga de faliment

Până când va avea administratori noi, societatea scoate la vânzare tot ce mai are prin casă. “Societatea MAMAIA SA scoate la vânzare: baloane teren sport, biciclete, cabină de pază modulară, cabină de pază standard, canapele de exterior (din ratan sintetic)-2 locuri, 2.5 locuri, 3 locuri, scaune cu spătar (din ratan sintetic), scaune cu spătar și brațe din lemn, mese lemn cu picior din oțel inoxidabil, brațe scaun, sală conferință, masă ovală, sală conferință (8200*2200*750 mm), masă cu blat din pal, vitrină din pal cu două uși din sticlă (80*35*120 cm), copiator CANON IR2016, set mobilier hol (din piele ecologică), utilaje de bucătărie și bar. Obiectele se prezintă în stare bună”, precizează societatea. Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 96,56 % din capitalul social, persoane fizice dețin o cotă procentuală de 3,38% din capitalul social, iar alți acționari dețin 0,04% din capitalul social. Compania mai deține în prezent un hotel cu patru etaje, două vile, mai multe terenuri și alte mici suprafețe de teren unde se află facilități de transformare a energiei electrice. De asemenea Mamaia SA are participații de 53,49% la Telegondola Mamaia SRL și 45% la Turism și Agrement SA.

HashtagNews