Un traficant de droguri din Argeș a fost obligat de instanța civilă să plătească primarului din comuna Priboieni suma de 50.000 de lei cu titlu de despăgubiri morale după mai multe mesaje denigratoare la adresa edilului, postate pe Facebook, potrivit ziare.com.
Judecătorii argeșeni au considerat că bărbatul a întrecut limita libertății de exprimare, folosind expresii și cuvinte cu caracter ”suburban”, care au afectat ”în mod vădit onoarea și demnitatea” primarului.
Constantin Florin Dovlecel, condamnat în 2019, la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri (canabis și MDMA), a fost acționat în instanță și de către primarul comunei Priboieni din județul Argeș. Cei doi aveau un conflict mai vechi legat de o concesiune, iar Florin Dovlecel a ales să-și verse năduful în mediul online.
În primele două luni ale anului 2023, traficantul a postat constant mesaje denigratoare la adresa edilului, folosind în texte cuvinte suburbane, pentru a-și ataca dușmanul.
„Puiule flămând”, „beţivule notoriu”, „saracule”, „aveai patul pe pământ”, „ma ta este decedată şi mama este vie”, „dacă dă el drumul la braţe miroase a transpiraţie”, „e şi zmardoi e şi ciumeg”, „şi zmardoi şi rârâit sau peltic”, „bai jegosule”, „bai gunoieriile” (n.n. gunoierule) sau „gigolo de Priboieni”, „bă nebunule”,: „vafanga**za”, „eşti un f**c în faţa p..i, nu uita”, „madafakar” sunt doar o parte dintre cuvintele și expresiile folosite de Florin Dovlecel în mesajele postate pe pagina sa de Facebook și care făceau trimitere directă la edilul comunei cu care era în conflict. Edilul din Priboieni a decis să-l dea în judecată, primarul explicănd faptul că între el și autorul mesajelor denigratoare există un conflict foarte vechi, încă de când mama acestuia lucra în cadrul primăriei.
Exprimarea folosită de traficant în șirul de ironii și jigniri a fost considerată de către instanța Tribunalului Argeș suburbană, fără nicio legătură cu o critică normală la care este expusă o persoană publică, în cazul de față primar al unei localități.
Judecătorii argeșeni susțin în motivare că într-o societate democratic este necesară critica adusă măsurilor luate de un primar ”însă aceasta nu poate îmbrăca forma jignirilor”. În plus, a reținut instanța, mesajele postate pe Facebook pot avea influență, în mod nejustificat asupra carierei politice. ”Cuvintele şi expresiile folosite de către pârât în cadrul postărilor analizate, precum și conotațiile acestora au afectat în mod vădit onoarea și demnitatea reclamantului, atât în calitate de persoană fizică, cât și în calitate de primar, pentru ultima calitate reținându-se și implicațiile pe care o reputație alterată în mod nejustificat le poate avea asupra carierei politice a reclamantului”, se arată în motivarea instanței. Tribunalul Argeș a decis să-I dea dreptate edilului. A admis cererea de chemare în judecată și l-a obligat pe autorul mesajelor la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri – daune morale. Edilul ceruse cu titlu de despăgubiri suma de 100.000 de lei, dar instanța a considerat suma nejustificat de mare. Patronatul Peştelui din România avertizează că 70% dintre fermele piscicole sunt în pericol de faliment