Tatăl copilului din Dâmboviţa filmat conducând o mașină, reținut

Bărbatul ar fi încredinţat un autoturism pentru a fi condus de către copiii săi în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani.

Sofer
Sofer sursa foto pixabay

Ancheta demarată după ce un copil a fost filmat în timp ce conduce o maşină pe un drum din judeţul Dâmboviţa a stabilit că minorul are 10 ani şi s-a urcat la volan în mod repetat, potrivit ziare.com.

Şi fratele său, de 12 ani, a condus autoturismul, iar tatăl copiilor a fost reţinut.

Într-unul dintre cazuri, maşina a fost condusă cu peste 150 de kilometri la oră. ”La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au continuat cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Astfel, faţă de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Cojasca, a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore”, a transmis miercuri seară IPJ Dâmboviţa.

După verificări, s-a stabilit că, în perioada februarie-august, în repetate rânduri, bărbatul ar fi încredinţat un autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către copiii săi minori în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani.

Într-unul dintre cazuri, maşina a fost condusă cu 157 de kilometri la oră. ”Pe parcursul zilei de mâine, 31 octombrie, bărbatul va fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz”, a mai transmis Poliţia. ”Pe parcursul zilei de mâine, 31 octombrie, bărbatul va fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz”, a mai transmis Poliţia. În clip se vede cum copilul intră inclusiv într-o depăşire, iar de o parte şi de alta a şoselei sunt oameni.

Garanția produselor cumpărate în perioadele de Black Friday