Fără focuri de artificii, fără concertele de la miezul nopții

Nicușor Dan: „Să fim cu toţi mulţumiţi că suntem sănătoşi”

Finalul de an 2020, unul cu multe încercări pentru omenire, se află încă sub semnul restricțiilor. Primarul Capitalei, Nicușor Dan a precizat, la Digi 24, că în acest an primăria nu va organiza nicio festivitate în noaptea de Revelion. De altfel, în București, ca și în alte orașe din țară, sărbătorile de iarnă au fost lipsite de târgurile de Crăciun, dar și de spectacolele tradiționale ale acestei perioade din an. Totul, în contextul restricțiilor impuse de autorități, din cauza pandemiei.

„Eu sunt foarte fericit – vă spun foarte sincer, în momentul în care am preluat mandatul acum două luni, exista perspectiva ca creşterea numărului de îmbolnăviri din Bucureşti să fie exponenţială, să păţim ce au păţit în februarie-martie oraşe din nordul Italiei – eu sunt foarte fericit că, în special prin atitudinea bucureştenilor, am reuşit să limităm acest scenariu şi cred că cel mai importat lucru pentru noi toţi este sănătatea fiecăruia dintre noi”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri seară, la Digi 24.

Primarul general al capitalei a precizat, în acest context, că administraţia locală nu va organiza nicio festivitate în noaptea trecerii în anul 2021.

„Primăria nu o să organizeze niciun fel de festivitate, nici online, nici offline, pentru că avem aceste condiţii dificile, şi sanitare, şi financiare. Să fim cu toţi mulţumiţi că suntem sănătoşi şi că putem să începem un an cu perspective bune”, a adăugat Nicușor Dan.

De Revelion, fiecare la casa lui!

Încă de acum trei săptămâni, de la discuțiile legate de prelungirea stării de alertă, autoritățile au atras atenția asupra faptului că nu vor exista festivități de Revelion. Secretarul de stat, Raed Arafat a sugerat la acel moment că, pentru a rămâne în siguranță, ar fi de preferat ca fiecare să stea la casa lui.

„Fiecare la casa lui sau în apropiere, nu vor fi festivități în centru sau cu sute de oameni. Sper ca populația să înțeleagă. Regulile sunt clare. cei care nu respectă, cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol și pe familiile lor. Să nu intrăm la regrete pentru că bunicii ajung la terapie intensivă sau, mai grav, mor”, a declarat Raed Arafat.

Reamintim, că în România este stare de alertă, din cauza pandemiei, iar din 9 noiembrie circulația pe timp de noapte, între orele 23 și 5, se face cu declarație pe proprie răspundere, cu specificarea exactă a motivului deplasării. De altfel, la acest moment încă se mai află localități în carantină, printre acestea numărându-se și municipiul Constanța, ce va ieși din această situație pe 1 ianuarie, la ora 20.00.

Citește și: Arafat, sfaturi pentru sărbătorile de iarnă: „Fiecare la casa lui sau în apropiere”

#News