Instanța a respins contestația managerului Cristian Gîngioveanu, aflat în arest preventiv pentru luare de mită și folosirea de informații confidențiale. În schimb, a fost admisă contestația socrului său, Găvan Constantin, care a fost plasat în arest la domiciliu, potrivit ziare.com.
Potrivit DNA, managerul Gîngioveanu ar fi furnizat candidaților subiectele pentru concursurile de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Dolj.
„În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori în cauză), pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală,” au precizat procurorii DNA. Conform anchetatorilor, mita totală pentru aceste angajări a depășit 30.000 de euro, bani primiți de socrul managerului.
De asemenea, o asistentă medicală este acuzată că i-ar fi ajutat pe cei doi inculpați.
În urma perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au găsit sume impresionante de bani la locuințele inculpaților: 665.660 euro, 67.460 dolari și 203.850 lei. Aceste sume au fost ridicate în vederea confiscării. Pe 1 noiembrie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a managerului Gîngioveanu și a socrului său. Ulterior, pe 19 decembrie, DNA a cerut prelungirea mandatelor de arestare, solicitare admisă de Tribunalul Dolj până pe 29 ianuarie 2025. Hotărârea a fost contestată, însă, luni, pe 30 decembrie, Curtea de Apel Craiova a respins contestația managerului, menținându-l în arest preventiv, dar a dispus plasarea socrului său în arest la domiciliu. Decizia este definitivă.
Pe 1 noiembrie, DNA a plasat sub control judiciar alte cinci persoane, printre care managerul Spitalului Căi Ferate Craiova, soția lui Gîngioveanu, un ambulanțier și trei persoane fără calitate specială.
Procurorii susțin că managerul spitalului, Gîngioveanu Aurelia-Maria, ar fi primit bunuri pentru a facilita angajarea unei persoane pe un post de asistentă medicală. „La data de 19 octombrie 2024, ca urmare a intermedierii efectuate de către inculpatul Gîngioveanu Cristian, soția acestuia, inculpata Gîngioveanu Aurelia-Maria, în calitate de manager al Spitalului CFR Craiova, ar fi primit diverse bunuri de la inculpata Răducanu Ionica-Melania și fiul acesteia R.C.P., în vederea angajării în cadrul Spitalului CFR Craiova, ca asistentă medicală, a concubinei inculpatului R.C.P,” au mai precizat procurorii. Pe 15 noiembrie, instanța a dispus revocarea măsurii preventive față de managerul spitalului.
În dosarul de corupție, un bărbat este acuzat că a primit 12.000 de euro și 60.000 de lei pentru a facilita angajarea a două persoane la Serviciul de Ambulanță Dolj. De asemenea, un ambulanțier ar fi cerut 10.000 de euro pentru angajarea unei persoane pe un post similar.