Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, a avut o prezență cuceritoare la Gala „Seniori de Colecție”, în calitate de invitat special.
Aflată la a treia ediție și devenită deja o tradiție, Gala a fost organizată de Asociația „Institutul pentru Îmbătrânire Activă” la Teatrul Elisabeta.
7 zile, 20 de ore și 42 de minute în spațiu; 70 de ani pe Pământ
Participarea Gen. Lt.(rtr) Dr. Ing. Dumitru Dorin Prunariu la ediția a III-a a Galei „Seniori de Colecție” a avut o semnificație aparte, căci cosmonautul român va aniversa pe 27 septembrie frumoasa vârstă de 70 de ani.
70 de ani este doar o cifră, consideră acesta.
„În sufragerie, aparatul de gimnastică se află la loc de cinste. Fac mişcare, fac sport, merg cu bicicleta, alerg prin aeroporturile lumii – abia m-am întors din SUA, iar mâine plec la Paris, cred că duc o viaţă sănătoasă, fără excese, dar fără să îmi refuz micile plăceri, ca toată lumea.
Acum, când mai am puţin şi împlinesc 70 de ani, eu mă gândesc ce voi face la 80 de ani! Pentru că atunci, va trebui să fiu la fel de activ, să continui să am vise, idealuri, proiecte de îndeplinit. Vreau să ştiţi că, dacă mi s-ar oferi ocazia să zbor în Cosmos sau pe Lună, nu aş sta nicio clipă pe gânduri! Aş spune pe loc, DA! Mi-ar trebui doar vreo doi ani de pregătire!”, a adăgat el.
Micul îndreptar pentru seniori, al lui Dumitru Dorin Prunariu
„De vârstă nu trebuie să ţineţi cont! Pensia nu trebuie petrecută pasiv! Un pensionar trebuie să fie activ! Vă îndemn să aveţi şi să vă găsiţi mereu preocupări, chiar dacă sunteţi sau vă simţiţi singuri, neajutoraţi, deprimaţi. Gândiţi pozitiv, altfel, indiferent de vârstă, se instalează degradarea, sub toate formele ei!
Fiţi conştienţi că, cele mai importante lucruri legate de noi înşine, de hotărâri din viaţa noastră, depind de noi, şi mai puţin de alţii. Desigur, depindem şi de mediul în care trăim, de sănătatea noastră, de conduită, de stilul de viaţă, dar mai ales de noi.
Aveţi atâtea de transmis tinerei generaţii, toţi sunteţi creativi, aveţi ce povesti, ce împărtăşi, puteţi participa la evenimente, călătoriţi, mergeţi la spectacole, ieşiţi le plimbare! Nu staţi! Puneţi-vă în valoare, stabiliţi-vă obiective, realizabile, pe termen scurt sau lung.
Fugiţi de apatie, de depresie, de singurătate şi nu vă descurajaţi! Eu, de exemplu am un calendar foarte clar şi bine pus la punct, inclusiv pentru anul viitor şi anii care urmează! Nu toate s-au realizat atunci când mi-am dorit şi mi-am propus, dar nu le abandonez!”
Dumitru Prunariu: un model, atât pentru tineri, cât şi pentru seniori
„Mă simt onorat că sunt invitatul acestei gale şi că mă numiţi oficial un Senior de Colecţie”, a declarat Dumitru Prunariu.
Din partea organizatorilor, Alexandra Dobre, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”, a deschis gala spunând: “Mă bucur să vă revăd, după această perioadă care ne-a ţinut departe unii de ceilalţi. Personal, am aşteptat aproape şase luni, pentru ca acest vis să devină realitate, pentru a ne bucura împreună, în această seară, de prezenţa invitatului nostru special!”
„Este un exemplu, un model, atât pentru tineri, cât şi pentru seniori, activ, tonic, plin de viaţă, cu proiecte şi vise despre care ne va povesti cu ocazia acestui proiect, creat ca un act de curaj, dar atât de benefic. Pentru că România, nu este încă pregătită pentru schimbările demografice şi mai ales pentru seniorii nostri… Mă bucur să anunţ, cu această ocazie că Ministerul Muncii si Protecției Sociale va demara Strategia Naţională pentru Îmbătrânire activă, un program din al cărui grup de lucru vom face şi noi parte, un proiect foarte important pentru România şi ţările europene, unde populaţia îmbătrâneşte. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă, deci, cu atât mai importanţi sunt seniorii noştri pentru drepturile cărora ne luptăm”, a continuat aceasta.
Seniori de Colecție – o Gală cu și despre personalitățile marcante
Primele două ediții ale acestei gale le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă, Preşedinta Federaţiei Române de de Canotaj și a C.S. Dinamo simbol al sportului românesc, un model de conduită și profesionalism, o femeie cu o carieră impresionantă și o familie minunată, şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, Stela Enache, a cărei viaţă şi carieră artistică sunt exemplare.
Proiectul „Seniori de Colecție” are scopul de a aduce în centrul atenției marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații de tineri.
Va continua cu organizarea periodică a câte unei ediții, cu invitați de excepție și va culmina cu lansarea unui album ”de colecție” cu cele mai frumoase imagini surprinse la fiecare eveniment, dar și cu toate confesiunile, cu întrebările și răspunsurile interlocutorilor, cu mărturisirile, poveștile și povestirile fiecărui invitat special.
La ediția din acest an eveniment au fost prezenţi şi Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat Ministerul Muncii si Protecției Sociale, Claudia Nicolae, Director General Agerpres, Mariuca Ivan, Preşdinta Fundației Crucea Alb Galbenă, Daniel Crunțeanu, Decanul Facultăţii de Inginerie Aerospațială – UPB, Cerasela Măciucă, Director General Căminul pentru Persoane Vârstnice “Nicolae Cajal”, Dragos Preda, fost Director General Radiocom, membri și reprezentanți ai ARPIA Asociația Română Pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, în frunte cu Președintele ARPIA, filiala București-Otopeni, Cdr.(r) Alexandru Popa, elevi și studenți și, bineînțeles, membri ai Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă.
Evenimentul a fost sponsorizat de ENAYATI HOME, CATENA, PREMIO Travel, AUDIONOVA, ASIROM, A.D.V.U. Asociația pentru Dialog și Valori Universale, și a avut ca parteneri susținători Editura NEMIRA, Editura DIDACTICA PUBLISHING HOUSE, TOPOLOVENI.