168 de milioane de euro pentru atragerea specialiștilor din străinătate

"Ne propunem să deschidem direcţii de cercetare noi"

Sursa foto: Facebook/Sebastian Burduja

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) vrea să atragă resurse umane înalt specializate din străinătate în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare.

Joi, 15 septembrie, a lansat apelul pentru Investiţia 8 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Aceasta se referă la dezvoltarea unui program în valoare de 168 milioane de euro, program care să stimuleze specialiștii.

Care sunt domeniile de cercetare stimulate

Potrivit comunicatului MCID, citat de AGERPRES, pot fi depuse proiecte din domeniul științelor exacte și ingineriei, științelor vieții sau științelor sociale și umaniste.

Finanţarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 36 de luni este de cel mult 7 milioane de lei, iar contractarea proiectelor aprobate spre finanţare se va realiza în iunie 2023.

Depunerea propunerilor se face on-line, într-o singură etapă, prin platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro, acțiune ce trebuie îndeplinită obligatoriu de către instituţia gazdă din România. Odată ce propunerile îndeplinesc condițiile, vor fi evaluate în proporție de cel puțin 50% de experţi din străinătate (UE și OECD).

Printre cheltuielile eligibile se numără cele privind personalul, logistica, deplasarea, dar și cheltuielile de regie.

Cel mai ambiţios program de repatriere

Programul vine ca o continuare firească a primului apel pentru bursele individuale Marie Sklodowska-Curie.

„Este cel mai ambiţios program de repatriere a cercetătorilor români, cu performanţe deosebite, şi ne propunem să deschidem direcţii de cercetare noi, sau să aducem un plus de performanţă celor existente.

Urmărim ca acest apel să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale de Cercetare, Inovare şi Specializare Inteligentă, la creşterea capacităţii instituţionale de atragere a fondurilor europene şi a numărului de publicaţii cu înalt impact internaţional, precum şi a numărului de solicitări de brevete, pentru a repoziţiona România pe un trend ascendent în lumea ştiinţifică, la nivel european şi internaţional”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, conform sursei menționate.

Citește și Atenție la țânțari! Tot mai mulți români infectați cu virusul West Nile