Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin ordonanţă, reţinerea lui Marinel Gașpar pentru 24 de ore. Acesta este şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
Potrivit AGERPRES, Marinel Gașpar este inculpat într-un dosar privind luarea de mită în formă continuată. În consecință, au fost începute şi procedurile de urmărire penală.
În decursul zilei de marți, inculpatul urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş. A fost propusă arestarea preventivă.
Marinel Gașpar solicita pacienților sume cuprinse între 100 și 2.000 de euro
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 19 – 26 septembrie, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din Timişoara în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu”, informează printr-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul DGA – Structura Centrală, SJA Arad, SJA Timiş şi al serviciilor de specialitate din cadrul DGA.
Întrucât se dorește stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, cercetările sunt în desfășurare.