Gabriel Oprea, foto: Facebook

Gabriel Oprea nu e chiar cel mai iubit dintre pământeni. Iar dacă în mediul virtual e adeptul poezioarelor pacifiste și a iconițelor strălucitoare postate pe Facebook, în mediul real e și mai sclipitor.

El înțelege și stresul, și disperarea medicilor, și importanța armatei dar, nu uită deloc să amintească și de importanța lui. A lui Gabriel. Chit că e la modul trecut.

Nu știu dacă mi se pare doar mie, dar insistența și zbaterile lui pentru a fi iubit cu orice preț, au coborât și în mediul real, geografia fiind aici Realitatea PLUS:

”Armata Română că simbol național trebuie să inspire încredere. Armata Română e compusă de militarii de la Ministerul Apărării Naționale, de la Ministerul de Interne , jandarmi, pompieri, polițiști și de la alte structuri de securitate.

Suntem într-o măsură excepțională, oamenii au copii acasă, sunt într-un stres.

Statul trebuie să comunice, să explice. E vorba de mașini cu o anumită misiune militară și sunt insptite de echipaje de la Poliția Rutieră. Prezența militarilor de la Ministerul Apărării, de Interne sunt măsuri de securitate și de siguranță. Sunt măsuri de securitate și de siguranță.

Oamenii vor vedea și vor simți încredere  în aceste instituții de forță ale statuluicare la astfel de stări excepționale sunt în prima linie.

Cu mare satisfacție am citit astăzi în presă cum un medic care venea din garda, din prima linie, a fost oprită de o polițistă de la brigada Rutieră și a scos legitimația de medic iar polițistă l-a salutat militărește. Medicul a spus că se vede iarăși respectul.

Da, trebuie să ne adunăm în jurul simbolurilor naționale. Sunt oameni, medici în primul rând, care sunt în prima linie. Este nevoie de solidaritate.

Am fost de două ori ministru de Interne, la Apărare e normal să-l sprijinim pe Marcel Vela, care acum e ministru de Interne. Nu avem nevoie în această perioada nici de oportuniști economici, nici de oportunism politic, trebuie  că toți să punem umărul să fim solidari că să putem depăși această bătălie extraordinară.

Medicii sunt oameni, vor să fie protejați, mulți spun nu ne mai ducem, vrem să fim protejați. Sunt sentimente omenești, sunt de acord.

Pe de altă parte , trebuie să fim conștienți că există profesii care acum sunt în lupta cu COVID-19 . Mulți medici care, cunoscând pericolul, totuși, necondiționat, sunt în prima linie și-și sacrifică viață.”

Gabriel nu discută doar despre armată. Discută despre el. Pozând într-un înger păzitor (fix ca-n iconițele pe care le tot distribuie pe Facebook), Gabriel e fericit și optimist. Iubește pe toată lumea și speră să fie iubit la rândul lui. Nu știu ce să zic, Gabriel. Mai aștept ceva citate biblice și-un buchet cu margarete. Poate mă salvează de pandemie.

Citește și: Ciprian Şerban e melodramatic pe Facebook

#News