Traficul feroviar din Marea Britanie a fost paralizat în cursul zilei de sâmbătă, ca urmare a grevei declanșate de către lucrătorii feroviari. Doar aproximativ 11% din serviciile de trenuri erau aşteptate să funcţioneze sâmbătă, potrivit ziare.com.
Sindicatele feroviare care au declanşat greva de o zi au cerut majorarea salariilor pentru a putea ţine pasul cu inflaţia care ar urma să atingă un nivel record de 11%, în această lună.
Consumatorii au fost afectaţi de o creştere a facturilor la energie, facturile gospodăriilor urmând să crească cu aproape 20%, chiar şi după ce guvernul a intervenit pentru a limita creșterea prețurilor. Prim-ministrul Liz Truss a vorbit despre criza costului vieţii ca fiind motivul pentru care a acţionat rapid pentru a introduce un program de stimulare economică, care include reduceri de taxe nefinanţate în valoare de 45 de miliarde de lire sterline (48 de miliarde de dolari). Există temeri că aceste planuri ar conduce la creșterea datoriei guvernamentale la niveluri nesustenabile, acest lucru făcând ca lira sterlină să atingă un minim record faţă de dolar în această săptămână, lucru care a forţat Banca Angliei să intervină pe piaţa obligaţiunilor. „Trebuie să facem lucrurile mai repede în această ţară”, a declarat premierul Liz Truss. „Aşa că voi face lucrurile diferit. Această implică decizii dificile şi implică perturbări pe termen scurt”, a declarat această.
Potrivit unui sondaj recent YouGov, mai mult de jumătate (51%) din populaţie consideră că premierul Liz Truss, în funcţie de mai puţin de o lună, ar trebui să demisioneze
Mii de britanici au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii ,„Sprijiniţi grevele”, „Îngheţaţi preţurile, nu oamenii” sau chiar „Taxe pentru bogaţi”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor de la Londra, care s-au deplasat, la apelul mai multor organizaţîi, spre Westminster, în centrul capitalei.
„Oamenii sunt sătui. Nu mai sunt pregătiţi să accepte felul ruşinos în care îi tratează conservatorii. Iarna, care se anunţă dură pentru multe gospodării care se luptă să îşi plătească facturile, va arăta adevărata cruzime a guvernului nostru”, spune Lily Holder, o protestatară de 29 de ani din Londra.