Ieri, 8 octombrie 2022, au fost încheiate lucrările celei de-a V-a ediții a Stress Congress 2022.
Tema acestei ediții a fost ”Stresul, provocare multidisciplinară în noile paradigme medicale, sociale, economice și militare”.
Stress Congress 2022 este un eveniment național, cu participare Internațională, organizat anual sub Înaltul Patronaj al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, în colaborare cu Fundația Ana Aslan Internațional
Potrivit comunicatului de presă, Stress Congress s-a desfășurat pe durata a 3 zile (6-8 octombrie 2022), cu peste 24 de ore dedicate analizei multidisciplinare a stresului, inclusiv din perspectiva valorificării rezultatelor cercetării științifice și inovării;
- Peste 60 de lectori români și internaționali din diverse specialități și domenii de expertiză, cu prezentări de înalt nivel științific și universitar;
- Peste 500 de participanți: medici din diverse specialități, psihologi, studenți, farmaciști, asistenți medicali și alte persoanelor interesate;
- Abordarea interdisciplinară a stresului și un program complex, de excelență, structurat în 17 paneluri, trei mese rotunde, un webinar/hackaton, un concurs de e-posters pentru medici/cercetători.
Cele 3 mese rotunde au vizat:
– ”Contextul geopolitic și de sănătate în managementul stresului și politicile publice”;
Aici, au participat reprezentanții autorităților publice competente, la cel mai înalt nivel.
Este vorba despre Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicinăși Farmacie „Carol Davila” București, Doina Pârcălabu, Secretar de Stat, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Conf. Univ. Dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică, Prof. Univ. Dr. Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996-2000, Dr. Cristian Bușoi, Europarlamentar, Comisia de Sănătate a Parlamentului European, Prof. Univ. Dr. Dragoș Vinereanu, Președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Oana Sivache, Director General Adjunct Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București – ASSMB, Dr. Bogdan Furtună, Manager Spitalul Clinic Colțea.
-”CBD: abordări inovative în managementul stresului și contradicții”;
-”Importanța recuperării medicale”;
”17 paneluri, care au asigurat corelația între stres și diferite patologii, între medicină, psihologie, cercetare științifică, inovare, inclusiv în noile paradigme medicale, sociale, economice și militare, cu teme vizând: stresul, în noile paradigme socio-medicale, stresul, în noile paradigme militare, stresul, în noile paradigme medicale, stresul oncologic, starea de stres post-covid, perspective clasice și alternative în abordarea stresului, importanța lucrătorilor din sănătate în îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice, stresul specific în diferite specialități medicale, recuperarea medicală și importanța sa pentru calitatea vieții și longevitate, stresul în neuroendocrinologie”, se arată în comunicatul de presă.
A fost organizată o sesiune specială dedicată cercetării științifice
În cadrul acestei sesiuni, au fost prezentate informații de interes, oportunități de finanțare, dificultăți, inclusiv propuneri de îmbunătățire a procedurilor, bune practici, programe de cercetare aflate în derulare, etc., inclusiv un hackaton cu noutăți și bune practici în cercetare, prezentarea rezultatelor cercetării de tip fundamental și aplicativ fiind o sursă de progres și dinamică științifică.
Alte teme Stress Congress 2022
- Un concurs de e-poster pentru medici/cercetători, cu 5 medici/cercetători câștigători cu e-postere vizând:
- Utilizarea Machine Learning în depistarea precoce a simptomatologiei psihiatrice în boala Parkinson;
- Reacții de hipersensibilitate medicamentoasă la vârstnici: particularități diagnostice și terapeutice;
- Stresul ca provocare în rândul personalului medical în context pandemic și militar;
- Stamina-suport inteligent pentru gestionarea stresului în pandemie;
- Impactul stresului profesional în declanșarea tulburării cognitive;
- Impactul activității fizice asupra microbiotei intestinale cu implicații în procesul de îmbătrânire sănătoasă;
- Specializare și credite profesionale pentru medici (18 credite EMC) și pentru asistenți (10 credite EMC).
”A existat un cadru de asigurare a expresiei viziunii, performanței și cooperării comunității universitare/academice, cu profesioniștii implicați în domeniul medical, încercetarea științifică și în inovare, inclusiv efortul coordonat, persistent și, mai ales, durabil de a corobora noutățile și bunele practici în aceste domeniide la nivel național, european și internațional,care au contribuit la creștereavalorii științifice și educativea evenimentului și a consolidat componenta relațională, de cooperare transfrontalieră a profesioniștilor din sănătate și cercetare”, mai transmite comunicatul de presă.