Electrica Furnizare, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, anunță o parte din clienți că va întârzia facturile, din cauza modificărilor legislative, potrivit economedia.ro.
Compania susține că nu va percepe penalități și nu va face deconectări
„Lucrăm la optimizarea sistemului informatic de facturare în vederea implementării celor mai recente modificări legislative, motiv pentru care emiterea facturilor poate înregistra întârzieri, atât pentru facturile în format fizic, cât și pentru cele electronice.Nu îți face griji dacă factura ta ajunge la o altă dată decât cea obișnuită; nu vom percepe penalități și nu vom efectua deconectări. Factura poate fi achitată utilizând una dintre numeroasele modalități de plată pe care ți le punem la dispoziție”, transmite Electrica Furnizare.
Electrica Furnizare este a doua mare companie de furnizare de energie electrică ce anunță întârzierea facturilor, din cauza celor mai recente modificări legislative intrate în vigoare la 1 septembrie.
Enel a trimis în luna octombrie, mesaje către unii clienți prin care anunță că facturile vor întârzia până la mijlocul lunii octombrie. „Facturile aferente consumului de energie electrică și gaze naturale începând cu 1 septembrie vor fi emise după finalizarea integrării modificărilor în sistemul informatic, ceea ce ar putea duce la emiterea cu întârziere a acestora. Estimăm că vor ajunge la tine începând cu mijlocul lunii octombrie”, a transmis Enel.
E.ON Energie România și-a anunțat clienții că vor primi la timp facturile pe septembrie. Compania a transmis că procesul de facturare se derulează normal, fără întârzieri cauzate de schimbările aduse de OUG 27/OUG 119. Asociația furnizorilor a transmis că emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie va întârzia, deoarece furnizorii nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor. Declarația a fost făcută de Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.