Potrivit Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, începând de astăzi, 31.12.2019, hărţile interactive care arată situaţia drumurilor naţionale şi sectoriale care prezintă risc de înzăpezire, pot fi accesate pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Intrastructurii Rutiere (CNAIR).

Harta poate fi consultată aici.

Hăriţile de faţă au fost create de către Centrul De Studii Tehnice, Rutiere si Informatice – CESTRIN, ca parte a unui proiect pilot care se va finaliza cu lansarea unor anumitor aplicaţii pentru dispozitivele mobile.

În timp, aceste hărţi vor furniza şi informaţii referitoare la absolut toate modurile de transport.

„Am văzut că lucrurile au început să se mişte şi la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi să fie promovate, şi aici, noile tehnologii. Astfel hărţile interactive propuse de către cei de la CNAIR vin în sprijinul tuturor celor care tranzitează infrastructura rutieră naţională. Prin ele vor fi furnizate informaţii pe care multe dintre aplicaţiile existente nu le deţin, informaţii corecte, care vin direct de la sursă. Chiar dacă este un proiect pilot, managementul companiei a prezentat un calendar rapid de implementare şi dezvoltare. Practic, în viitorul apropiat, va fi lansată şi aplicaţia destinată dispozitivelor mobile, valabilă atât pentru utilizatorii de Android cât şi pentru cei de IOS. Este un prim pas pe care ei îl fac pentru a deveni ceea ce trebuia să fie de la început: o companie în serviciul cetăţenilor. Iniţiativele de acest fel trebuie continuate, în noua eră a tehnologiei.” a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

#news