Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a început discuțiile cu Asociația Municipiilor, respectiv cu Asociația Comunelor Orașelor, pentru a putea derula programul „Casa Verde fotovoltaice” prin parteneriat cu primăriile. Astfel, înscrierea se va realiza într-un sistem național, evaluarea dosarelor, semnarea contractelor de finanțare și plata urmând să se facă la nivel local, potrivit gandul.ro.
Potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna, în momentul de față sunt în evaluare încă aproape 20.000 de dosare, care au fost depuse în cursul lunilor decembrie-ianuarie, anul trecut, la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu).
„Vor fi contractate, evaluate, finalizate până la sfârșitul anului. Anul viitor ne propunem un alt sistem de depunere, pentru că cererea este uriașă și, pentru a face față, avem nevoie de parteneriate astfel încât nu doar o singură instituție cu câteva zeci de persoane să se ocupe de aceste dosare și să avem un parteneriat cu autoritățile publice locale”, a spus ministrul Mediului.
În cadrul proiectului, 90% din bani pentru panourile solare provin de la stat, iar restul de 10% este contribuția proprie a solicitantului. Potrivit ministrului Mediului, decizia va fi dusă mai aproape de cetățean și la nivelul primăriilor, pentru a avea o rată mai mare de rentabilitate, o capacitate de accesare și de verificare a dosarelor.
Ministrul speră că la sfârșitul lunii decembrie deja sistemul informatic să fie funcțional
Iar în cazul în care va fi bugetul național va fi aprobat la sfârșitul sau în cursul lunii decembrie și bugetul AFM aprobat în primele zile, săptămâni, ale lunii ianuarie se pot începe înscrierile în program și semnarea parteneriatelor cu primăriile.
„Deci, în cursul lunii ianuarie văd posibilă demararea programului prin ajutorul autorităților publice locale. „În 3 luni de zile se poate ajunge la semnarea contractului”, a precizat Tanczos Barna.