Italia a interzis utilizarea recunoaşterii faciale şi a ochelarilor inteligenţi de către instituţii, cu excepţia combaterii criminalităţii. Agenţia pentru protecţia datelor a emis o mustrare pentru două municipalităţi care experimentează tehnologiile. Sistemele de recunoaştere facială care folosesc date biometrice nu vor fi permise până când nu va fi adoptată o lege specifică sau cel puţin până la sfârşitul anului viitor, a declarat reprezentantul organismului de supraveghere a confidenţialităţii. Excepţia apare atunci când astfel de tehnologii pot fi folosite în anchetele judiciare sau în lupta împotriva criminalităţii, potrivit stiripesurse.ro.
”Moratoriul decurge din necesitatea de a reglementa cerinţele de eligibilitate, condiţiile şi garanţiile referitoare la recunoaşterea facială, cu respectarea principiului proporţionalităţii”, a comunicat agenţia.
Potrivit legislaţiei Uniunii Europene şi italiene, prelucrarea datelor cu caracter personal de către organismele publice care utilizează dispozitive video este în general permisă din motive de interes public, atunci când este legată de activitatea autorităţilor publice, a adăugat acesta.
Cu toate acestea, municipalităţile care doresc să le folosească trebuie să încheie ”pacte de securitate urbană” cu reprezentanţii guvernului central, a adăugat reprezentantul agenției.
Agenţia a reacţionat la măsurile luate în oraşul Lecce, din sudul Italiei, unde autorităţile au declarat că vor începe să folosească o tehnologie bazată pe recunoaşterea facială. Municipalitatea a primit ordin să furnizeze o descriere a sistemelor adoptate, scopul şi temeiul lor legal, dar şi o listă a bazelor de date accesate de dispozitivele sale de monitorizare, a spus agenţia de reglementare. Autoritatea de supraveghere a confidenţialităţii a vizat şi oraşul toscan Arezzo, unde poliţia locală urma să fie echipată cu super ochelari cu infraroşu, care pot recunoaşte numerele de înmatriculare ale maşinilor.
Poliţia Rutieră poate ridica mașinile staţionate neregulamentar