Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că azi se sărbătoreste Ziua Internațională a Toleranței, încă un îndemn la bine, la acceptarea diferențelor dintre oameni și la conștientizarea că, pentru a progresa împreună, este nevoie de fiecare dintre noi.
Gabriela Firea condamnă ferm orice formă a intoleranței, nedreptatea, violența, discriminarea şi marginalizarea fiind, din păcate, mult prea prezente în lumea în care trăim.
Gabriela Firea crede că sunt lecții care trebuie predate copiilor de la vârste cât mai fragede.
„Sunt mama a trei băieți și mereu i-am învățat să fie iubitori, răbdători și buni cu toți din jurul lor. Copiii trebuie ajutați să devină persoane tolerante și să știe de mici că violența naște violență. Există, totuși, situații unde nu putem închide ochii. Violența domestică și discriminarea sunt intolerabile, iar victimele trebuie protejate!”, a declarat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.
Potrivit ministrului Familiei, agresorii trebuie pedepsiți aspru, dar au nevoie și de consiliere pentru a evita o recidivă
În ultimele 9 luni ale anului 2022 s-au înregistrat 66.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică, jumătate dintre acestea fiind în mediul rural. Dintre acestea, în 41.000 de cazuri este vorba de fapte penale. Tot în aceste 9 luni au fost emise peste 15.000 de ordine de protecție. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei şi bărbați, a dezvoltat proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”, peste 5.000 de victime ale violenței domestice primind, până acum, găzduire, consiliere vocațională și terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuințe protejate din toate județele țării. Există o Rețea Națională Inovativă Integrată care oferă 126 de servicii acestor victime.
„În spiritul toleranței și pentru a-i aduce pe drumul cel bun există 8 centre de asistență şi consiliere destinate agresorilor. Vă reamintesc, ori de câte ori am ocazia, de telefonul de urgență 0800.500.333 – HELPLINE dedicat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Aici au sunat de la începutul anului peste 4.000 de persoane”, a declarat Gabriela Firea.