Un antrenor de la Secția de haltere a Clubului Sportiv (CS) Botoșani a fost pus sub control judiciar, fiind suspectat de corupere sexuală a minorilor. Bărbatul ar fi avut un comportament deplasat față de două sportive. Antrenorul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a mai profesa în acest timp și nemaiavând voie nici măcar să se prezinte la club.Scandalul s-a produs după alte anchete efectuate în unitățile de învățământ, potrivit g4media.ro.
Mai multe cadre didactice, care ar fi trebuit să se ocupe de educația și formarea elevilor, au fost acuzate de agresiuni sexuale.
Cazul a fost descoperit în luna octombrie, după o acțiune împotriva violenței în sport și antibullying, una dinspre sportive sesizând jandarmilor o scenă în care ar fi fost implicat antrenorul. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani,. Anchetatorii au decis începerea unei anchete, care a arătat că au existat două incidente.În perioada 8-9 martie 2019, în jurul orei 22.00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, antrenorul ar fi intrat în dormitorul sportivelor, aflat în spațiul de cazare din incinta CS Botoșani, unde a urcat peste picioarele unei sportive în vârstă de numai 14 ani, întinsă pe pat, după care a început să o mângâie pe sâni.
Celălalt incident ar fi avut loc pe 16 aprilie, la o pensiune din oraș, unde se sărbătorea majoratul unei sportive
. Antrenorul ar fi îmbrățișat-o pe una dintre sportive, în vârstă de 17 ani, și a sărutat-o pe buze. Chemat pentru audieri, bărbatul a respins acuzațiile și s-a declarat nevinovat. El a susținut că în realitate gesturile lui ar fi fost interpretate greșit și nu au avut nicio conotaţie sexuală, fiind gesturi de familiaritate. În apărarea lui, antrenorul a declarat că locuiește în complexul CS Botoșani împreună cu sportivele, iar datorită faptului că locuiesc și gospodăresc împreună peste 300 de zile pe an, că le gătește, că le spală rufele, s-au putut crea relaţii familiale între ei.
CNAIR: Lucrările la podul de la Brăila nu pot fi finalizate până la sfârșitul anului