Cea mai lungă tiroliană din Europa, inaugurată în Bucovina

 O tiroliană cu o lungime de 2,2 kilometri a fost inaugurată, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, la Gura Humorului, în județul Suceava, fiind cea mai lungă din Europa. Potrivit proprietarului, cea mai grea parte a investiției a fost montarea cablurilor, deoarece nu pot fi instalate decât dintr-o singură rolă neîntreruptă pe lungimea totală de 2,2 kilometri, potrivit ziare.com.

Tânărul proprietar a explicat că a dorit să facă ceva unic pentru Bucovina.


 „Contează mult să aveam asemenea atracţii pentru turismul din zonă. Estimăm că ne vom scoate banii în câţiva ani. Cei care vor să încerce, îşi ridică echipamentul de jos, unde le facem un scurt instructaj, urcă cu telescaunul până sus, unde avem turnul de plecare, sunt echipaţi de un băiat din echipa noastră care îi lansează pe traseu. Destul de simplu. 326 de metri este diferenţa de nivel, sus avem 810 metri și jos avem 470 de metri”, a spus tânărul. 

Proprietarul tirolienei susține că traseul este foarte sigur,  viteza maximă de 140 de kilometri putând fi atinsă în poziţia „superman”.

În şezut, se poate ajunge la o viteză de 110 km/oră, iar, la finalul traseului se ajunge la 70 de km/oră, oprirea făcându-se într-o manieră lentă. Unul dintre cei care au trăit deja experiența la înălțime este Gheorghe Sologiuc. ”Ştiam că se va face această tiroliana de acum jumătate de an şi este foarte fain, pentru că este mai lungă decât ne aşteptam, adică 2,2 kilometri. Treci razant pe lângă copaci, te sperii prima oară. Viteza de peste 100 de km la oră te face să te învârţi puţin până îţi strângi picioarele că să obţii o poziţie aerodinamică. După 2-3 minute, treci râul Moldova şi ajungi la finish, unde ai parte o oprire lină, nu zdruncinată, cum se întâmplă în alte părţi. Dacă ai vreme bună, ai parte de o privelişte frumoasă de la înălţime, se vede oraşul Guaă Humorului şi câteodată, chiar dacă jos este vreme proastă, sus este senin. Dacă ai noroc intri în marea alpină, mie încă nu mi s-a întâmplat să trăiesc această experienţă, dar aştept momentul potrivit”, a relatat bărbatul.

”Marea alpină” este un fenomen meteo care oferă un spectacol aparte când aproape de sol este ceaţă, iar la înălţime este senin.

Uniunea Europeană interzice unele siropuri de tuse considerate periculoase