Pasajul Unirii, prevăzut cu noi sisteme de semnalizare a limitei de înălțime de 3,5 metri

După reabilitarea pasajului, au avut loc mai multe incidente cu autocare și camioane care au rămas blocate în pasaj sau au lovit poarta dinaintea intrării de limitare a înălțimii la 3,5 metri.

Un plan de măsuri suplimentare pentru semnalizarea înălţimii maxime admise de 3,5 metri privind circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii a fost aprobat, joi, în şedinţa Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul municipalităţii, a anunţat Primăria Sectorului 4, Perioada de implementare a acestor măsuri va fi de aproximativ 60 de zile, interval condiţionat de timpii de livrare a sistemelor de semnalizare şi avertizare, potrivit g4media.ro.

Planul a fost elaborat de echipa de management tehnic a autorităţii locale, în colaborare cu specialiştii Brigăzii de Poliţie Rutieră, Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, ca urmare a incidentelor înregistrate în interiorul şi exteriorul Pasajului Unirii.

 Perioada de implementare a acestor măsuri va fi de aproximativ 60 de zile, interval condiţionat de timpii de livrare a sistemelor de semnalizare şi avertizare. Primăria Sectorului 4 aminteşte că, înainte de a redeschide circulaţia în Pasajul Unirii, în septembrie 2022, sistemele de presemnalizare şi semnalizare referitoare la limita de înălţime maximă admisă de 3,5 metri pentru circulaţia prin Pasajul Unirii, precum şi lucrările de implementare a acestor sisteme au primit aviz de la Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul municipalităţii. Primăria Sectorului 4 aminteşte că, înainte de a redeschide circulaţia în Pasajul Unirii, în septembrie 2022, sistemele de presemnalizare şi semnalizare referitoare la limita de înălţime maximă admisă de 3,5 metri pentru circulaţia prin Pasajul Unirii, precum şi lucrările de implementare a acestor sisteme au primit aviz de la Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul municipalităţii.  

Din septembrie 2022, după reabilitarea pasajului, au avut loc mai multe incidente cu autocare și camioane care au rămas blocate în pasaj sau au lovit poarta dinaintea intrării de limitare a înălțimii la 3,5 metri. Cel mai grav accident a avut loc în 23 decembrie 2022, când un autocar cu turiști greci a lovit poarta de înălțime, care a presat plafonul autovehiculului. O persoană a murit, o alta a fost intubată și peste 20 de răniți au fost transportați la cinci spitale.

Organizaţia Salvaţi Copiii România: A crescut considerabil mortalitatea maternă