Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că bugetul prevăzut pentru panourile fotovoltaice, în 2023, este de trei miliarde lei, bani cu care se vor putea fi finanţa peste 150.000 proiecte, potrivit g4media.ro.
Potrivit lui Tanczos Barna, în România sunt peste trei milioane de case intabulate şi înregistrate la Oficiul de Cadastru care ar putea beneficia de un asemenea program, interesul fiind foarte ridicat şi fiind nevoie de creşterea fondurilor, pentru a finanţa mai multe solicitări
. „În România sunt peste trei milioane de case intabulate, locuinţe unifamiliale, teoretic care ar putea avea nevoie de sisteme fotovoltaice pentru a deveni independente sau semi-independente din punct de vedere al energiei electrice. Anul trecut am aprobat peste 40.000 de cereri de finanţare, interesul a fost unul uriaş şi este clar că trebuie să suplimentăm bugetul pentru a veni în întâmpinarea cererii şi nevoii din partea cetăţenilor. Pentru a sprijini cetăţenii în instalarea acestor sisteme de producere a energiei electrice, în 2023 continuăm programul, construim acum bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu – n.red) şi vom bugeta pentru acest program o sumă de cel puţin patru ori mai mare decât anul trecut. (…) Trei miliarde lei este bugetul prevăzut pentru fotovoltaice, în 2023, şi vom putea finanţa cel puţin 150.000 de proiecte, faţă de 40.000”, a declarat Ministrul Mediului.
Acesta a menţionat că, în paralel, s-au purtat discuţii cu unităţile administrativ-teritoriale pentru a găsi soluţii de eficientizare şi de reducere a birocraţiei în implementare a programului şi şi-a exprimat convingerea că „anul acesta numărul celor care vor putea aplica va fi de ordinul sutelor de mii”.
Acesta a făcut referire şi la limitările legate de capacităţile de producţie şi de instalare a sistemelor fotovoltaice. „Desigur, există şi alte limitări, limitări de ordin economic şi de ordinul capacităţilor de producţie a sistemelor fotovoltaice şi a capacităţilor de instalare. Deci, nu numai partea financiară, de finanţare, este importantă, e important să vedem şi cât pot instala firmele care se ocupă de aşa ceva şi ce cantităţi se pot importa în România”, a mai arătat Tanczos Barna.
Aproape jumătate din ieșenii depistaţi cu gripă necesită internare