Probabil că deja a citit toată lumea știrea potrivit căreia mai marele bisericesc al Sucevei, ÎPS Pimen a avut ghinionul de a fi infectat cu noul coronavirus. Cu toate că nu sunt un om prea bisericos, nu am de gând să fac glume pe seama necazului acestuia. Și știți de ce? Pentru că nimeni, însă chiar absolut nimeni nu merită coronavirus. Nici el, nici Preafericitul Daniel, nici găștile de certăreți-petrecăreți din cartierele mărginașe. Nici măcar foștii securiști, dacă e să mă întrebați pe mine.

Cu toate astea, nu am cum să nu remarc faptul că infectarea lui ÎPS Pimen vine la foarte scurt timp de la scandalul luminii de Paști. Da, acel scandal care a împărțit încă odată România în două. Acel acord între MAI și BOR care, deși îndulcit din pricina reproșurilor jumătății logice a țării, a generat, totuși, întâlniri între credincioși și preoți. Preoți fără măști, aflați la nu mai mult de 30 centimetri de oamenii cărora le dădeau lumină; preoți ce nu s-au sinchisit nici măcar de ochii lumii, ori de camerele televiziunilor, să păstreze normele de distanțare și până la urmă de bun simț.

Și iată că astăzi, Dumnezeul Vechiului Testament le dă bisericoșilor o lecție. Nu e lecția pe care aș fi dat-o eu, o atee, însă cu siguranță este lecția pe care le-o dă el. Poate odată cu infectarea cu noul coronavirus al capului bisericesc vor înțelege și cei de prin biserici că nu e de joacă și că cel mai important lucru în acest moment este sănătatea și păstrarea acesteia.

Despre starea acestuia, Alexandru Rafila a zis:

„Poate că este o persoană sănătoasă, nu are boli cronice, mai ales că probabil a avut un trai destul de ascetic și anumite boli, cum ar fi bolile cardio-vasculare sau diabet l-au ocolit și în această situație. Poate să fie vorba despre o conjunctură favorabilă, mai ales dacă face cumva o formă cu simptomatologie redusă a bolii și nu face o formă gravă, complicată având în vedere că s-ar putea să nu aibă comorbidități.”

Citește și: Andrei Caramitru se dezice de Biserica Ortodoxă

#News