Timişoara va găzdui timp de zece luni o grădină urbană în Piaţa Victoriei, care va avea plante produse după catalogul unui mare grădinar de la începutul secolului XX., potrivit g4media.ro.
Trecătorii se vor bucura din instalaţie de perspective asupra oraşului: turnul primei bănci din Timişoara, balconul Operei, de la etajul cinci se vede Catedrala, acolo unde au murit primii oameni din decembrie 1989, Palatul Lofler – cu calcanul ce poartă încă urme de gloanţe, axa cu Alba Iulia sau locul unde se afla magazinul de desfacerea al dinastiei de grădinari Mühle.
„La Muzeul de Artă Timişoara, noi am găsit catalogul comercial al grădinarului Mühle, mare producător, şi în baza lui am ales o parte din compoziţiile astea. Unele se produc. Am pus doar straturile perene şi venim cu un strat de specii anuale, atât legume, flori, plante târâtoare, plante căţărătoare, plante plângătoare, vom avea o succesiune de tot felul de scenografii, ea va creşte constant, probabil că vom avea peste 200 de specii şi soiuri”, a povestit peisagistul Alexandru Ciobotă.
Instalaţia va fi aprovizionata în fiecare sezon cu noi plante. „În aprilie vor veni cam 400 de bucăţi de răsaduri produse cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii şi grădinarii independenţi de la Greenfield”, a precizat acesta. „La începutul secolului XX, Mühle a iniţiat această Societate horticolă timişoreană mai precis în 1902, care este horticultura actuală. „Cred că un oraş trebuie să aibă grădinarii pricepuţi ai oraşului”, spune specialistul. Un telescop va fi instalat pe partea de nord-est şi „cu acesta se va citi acest skyline şi vom avea o aplicaţie de realitate augmentată care va indica clădirile, pornind de la Biserica Milenium, hotel Continental, Biserica Ecaterina, turnul primei bănci din Timişoara, o să fie o serie de informaţii citite, practic din turn se va relaţiona cu restul oraşului”.
Pepiniera care are 1306 plante pentru Timişoara invită trecătorii să se oprească pentru câteva momente şi să observe Piaţa Victoriei printr-o experienţă nouă, de la înălţime.
Instalaţia temporară, realizată dintr-o structură metalică, modulară, şi care adăposteşte o pepinieră a oraşului, este deschisă publicului larg pentru o perioadă de 10 luni, până la finalul anului 2023. Fiecare platformă oferă un punct de belvedere, cu perspective inedite asupra unor clădiri şi spaţii iconice, precum şi loc pentru multiple activităţi culturale. Instalaţia poate fi văzută ca un test pentru noi posibilităţi de a folosi, imagina şi percepe spaţiul public. Având în vedere viitoarele transformări urbane ale zonei, propunerea urmăreşte să pună în discuţie diverse funcţiuni şi temporalităţi ale oraşului şi implicarea diferitelor comunităţi şi instituţii în procesul de regenerare. Odată încheiată perioada sa de viaţă, Pepiniera va pune structura, arborii şi plantele înapoi în circuit, respectând logica de refolosire totală a resurselor.
Ministrul Educației a decis: Fără vacanță de Paște anul viitor pentru elevi