Proprietarul celor trei câini care au rănit grav un băiat din Botoșani a fost reţinut

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoşani.

Proprietarul celor trei câini care au agresat un băiat de 10 ani din Botoșani a fost reţinut, el fiind acuzat că nu a luat măsurile necesare, pentru ca animalele să nu poată ieşi pe drumul public. Un copil în vârstă de zece ani a ajuns la spital, duminică, după ce a fost atacat de mai mulţi câini pe o stradă din municipiul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, potrivit stirileprotv.ro

Potrivit oamenilor legii, copilul avea mai multe răni, fiind găsit pe marginea străzii.

 „Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani, pe marginea părţii carosabile a fost găsit un minor care prezenta mai multe răni la nivelul corpului. Din verificările efectuate până în acest moment, a reieşit faptul că minorul, de 10 ani, în timp ce se deplasa pe Stradă Săvenilor, ar fi fost atacat de trei câini, care i-au creat mai multe leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, a fost identificat proprietarul unuia dintre câini, în persoana unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoşani”, a declarat oficialul IPJ.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoşani.

„Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, cu aplicarea articolului 194 din Codul penal (vătămarea corporală)”, a transmis, duminică seară, IPJ Botoşani.

IPJ Botoșani a precizat că, în urmă probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că bărbatul, în calitate de proprietar al celor trei câini care ar fi atacat un minor, nu ar fi luat măsurile necesare de prevenire a atacului respectiv. Cele trei exemplare canine au ieşit de pe domeniul privat şi au atacat copilul care mergea pe drumul public.

Filmele „All Quiet on the Western Front” şi „The Banshees of Inisherin” au primit cele mai multe premii BAFTA