Victor Piţurcă, audiat la DIICOT Craiova

Este vorba despre un dosar care are ca obiect tranzacţionarea stadionului Extensiv.


Fostul selecţioner al naţionalei Victor Piţurcă a fost chemat luni pentru a fi audiat ca martor la DIICOT Craiova, într-un dosar care are ca obiect tranzacţionarea stadionului Extensiv, potrivit .g4media.ro.

La ieşirea de la audieri, Victor Piţurcă a afirmat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a fost chemat ca martor şi, întrebat dacă îi cunoaşte pe cei care au licitat pentru cumpărarea stadionului Extensiv, a răspuns că nu îi ştie şi nici nu are date despre tranzacţie.

 ”Despre licitaţia care a avut loc acum un an jumate, doi ani de zile am fost audiat ca martor, mi-am spus punctul de vedere, fiindcă nu am nimic în comun cu această licitaţie. Implicaţia a fost, la fel cum s-a întâmplat şi la Bucureşti, că din banii mei a venit aici pentru caietul de sarcini şi asta a fost implicarea”, a declarat Piţurcă, la ieşirea de la audieri. Întrebat dacă fiica lui are vreo implicare în dosar, Victor Piţurcă a răspuns că aceasta nu are nicio implicare. ”Într-adevăr, ea e pe firmă şi administrator, dar totul face soţul ei”, a adăugat Piţurca. El a subliniiat că ginerele său nu a participat la licitaţie, acesta retrăgându-se după ce a văzut că sunt mulţi ofertanţi.

 Întrebat care a fost fapta penală pe care au invocat-o procurorii, fostul selecţioner a răspuns: ”Niciuna, mi s-au pus întrebări dacă îi cunosc pe cei care au licitat, nu-i cunosc, habar nu am cine sunt, nici nu ştiu care a fost preţul licitaţiei”.

 Victor Piţurcă a spus că nu cunoaşte date despre aspectele financiare are vânzării stadionului din Craiova. Procurorii anchetează vânzarea stadionului Extensiv din Craiova, suspectând că obiectivul a fost vândut la un preţ cu mult mai mic faţă de evaluarea făcută iniţial pentru licitaţie. Întrebat dacă a fost înştiinţat că va mai fi chemat, Piţurcă a răspuns: ”Nu ştiu, eu cred că s-a terminat”. La DIICOT Craiova a fost chemată luni şi Claudia, fiica lui Piţurcă.

Tone de cocaină ascunsă într-un transport de banane cu destinația Belgia