Nelu Tătaru l-a demis în cursul zilei de ieri pe Adrian Streinu-Cercel. E o știre care a tot vuit. Poate că demiterea doctorului Streinu-Cercel n-ar fi fost o chestiune ieșită din comun și atât de comentată, dacă în jurul acestuia nu s-ar fi învârtit controversa proiectului „Vacanța Mare”. Dar uite că Tătaru n-a rămas indiferent, a demis, iar Orban s-a întrebat „de ce așa târziu?”.
S-ar fi scris două-trei cuvinte ici și colo și toată lumea ar fi uitat despre subiect în câteva zile. Însă cum există atât contestatari ai demiterii sale, cât și seturi de aplauze la scenă deschisă, toată lumea își dă cu părerea, toată lumea are ceva de zis. Ce să-i faci, oamenii sunt diferiți, au preferințe și interese. Nu-s de condamnat nici unii, nici alții. Nici Tătaru și nici Cercel.
Despre Adriana Pistol încă nu există păreri, fie ele pro sau contra. Doamna în cauză încă învață să-și regleze scaunul de birou în funcție de înălțimea dânsei, scotocind prin sertare ca să caute pixul. Să-i dăm timp să se acomodeze, zic! Însă având în vedere că aceasta vine cu un CV care se mulează perfect pe ceea ce se caută, prefer să-i dau o șansă – până la proba contrarie, caz în care aceasta se va întâmpla.
Pistol, despre relaxarea restricțiilor: relaxarea nu înseamnă o relaxare totală
„Deci cred că, în momentul de față, ceea ce trebuie înțeles este că relaxarea nu înseamnă o relaxare totală sau sistarea tuturor măsurilor care au fost adoptate până în prezent. Această relaxare trebuie să fie efectuată într-un mod etapizat, nu toate măsurile vor fi retrase în mod automat. Această analiză se va face și se face în grupuri de lucru, pentru a vedea ce anume ne permitem să relaxăm până la ce punct, în ce zone, în ce teritorii. Așa că nu ne dorim să pierdem ce am câștigat până în acest moment.”, a declarat Adriana Pistol.
Adriana Pistol: OMS recomandă chiar și măștile din pânză
”Întâi de toate, vom pleca de la cazurile pe care le avem acum. Deja, noi am mărit numărul de persoane care pot fi testate, inclusiv anumite categorii care au boli grave cronice și pot fi la risc să dezvolte o formă de boală severă. Măsurile de relaxare, nu neapărat testarea, contează și respectarea măsurii de distanțare socială. Cred că aceasta va fi printre ultimele la care se va renunța”, a declarat Adriana Pistol, pentru B1 TV.
Adriana Pistol a mai spus că: „Să știți că și OMS recomandă chiar și măștile din pânză, stofă, care pot fi spălate, dezinfectate. E important să știm că acest lucru are efect. Nici masca chirurgicală simplă nu are filtre deosebite”.
Citește și: Adriana Pistol îl înlocuiește pe Streinu-Cercel