Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară, anunță că în curând va avea o aplicație pentru cei peste 500.000 de mii de clienți ai săi, potrivit g4media.ro.
Potrivit unui anunț pus pe pagina de Facebook, Hidroelectrica spune că „aplicațiile destinate clienților noștri vor fi disponibile în curând pentru sistemele iOS și Android. Acestea sunt în curs de dezvoltare și momentan lucrăm la sincronizarea acestora cu bazele de date, urmând să parcurgem pe rând etapele de testare și lansare efectivă. Sincronizarea aplicațiilor cu sistemul informatic se va va realiza după probarea funcționării conforme a noilor softuri.
”Reprezentanții companiei au mai anunțat și la începutul lunii ianuarie că lucrează și la o aplicație mobilă, astfel încât clienții să își trimită indexul și să plătească facturile.
Tot astăzi, Hidroelectrica a pus anunț în sistemul de achiziții publice prin care spune că dorește să cumpere „Suport tehnic, mentenanța corectiva si evolutiva, administrarea, operarea aplicației de management al contractelor de furnizare si facturare clienți casnici si non-casnici, mentenanța evolutiva a portalului de servicii digitale Hidroelectrica si dezvoltări de automatizări robotice.” Valoarea contractului este de aproape 400.000 de euro și va fi încheiat pe 12 luni.
Între timp, clienții se plâng, atât pe grupurile de Facebook, cât și pe pagina de Facebook a companiei că încă aștepta facturile pentru curentul consumat anul trecut. Săptămâna trecută, după multe luni de întârziere, Hidroelectrica a început să trimită facturi pentru consumul pe luna iulie a anului trecut. Luna trecută, Hidroelectrica a precizat, la solicitarea Economedia, că a reluat încă din luna decembrie 2022 procesul de facturare si continuă să emită aceste documente pentru clienții casnici si non-casnici.