A 17-a ediţie a Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie, va fi marcată sâmbătă, la ora 20.30. Sâmbătă, 25 martie 2023, între orele 10:00 – 14:00, WWF România invită toţi iubitorii de natură la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” din Bucureşti, pentru a sărbători Ora Pământului şi pentru a se (re)conecta cu natura. Participanţii vor desfăşura activităţi de primăvară: tăierea lăstărişului, greblarea frunzelor şi se vor bucura că împreună pot face mai mult şi mai bine, potrivit g4media.ro.
Oameni, instituţii şi companii de pe tot globul vor stinge lumina şi se vor uni pentru a oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de oraşe, din cele peste 195 de ţări.
De #OraPământului2023, WWF lansează provocarea ca toţi oamenii să se oprească din rutina zilnică şi să dăruiască o oră pentru Pământ, în fiecare lună. O oră, în care alături de familie sau prieteni pot să facă ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: gătit cu ingrediente locale, reciclarea unei haine vechi sau plantarea unui copac. WWF România organizează de Ora Pământului diverse acţiuni care ajută la restabilirea echilibrului naturii.
Toate şcolile din România sunt invitate să organizeze acţiuni simbolice dedicate planetei, care să creeze experienţe distractive, memorabile şi accesibile tuturor elevilor.
Pachetul educaţional lansat anul acesta de WWF România ajută elevii să înţeleagă ce înseamnă să aibă grijă de planetă, fie că acumulează informaţii noi, se reconectează cu natura, restaurează habitatele degradate sau inspiră comunicatea locală să aibă grijă de Pământ.
„An de an, Ora Pământului oferă oamenilor din toată lumea oportunitatea de a-şi arăta grija faţă de natură şi de a-i ajuta pe alţii să înţeleagă importanţa vitală pe care o are în viaţa noastră. Este important ca fiecare dintre noi să facă ceva mic pentru Planetă pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, avem o şansă să oprim degradarea naturii, pentru bunăstarea noastră şi pentru generaţiile viitoare. Împreună, putem transforma o singură Oră a Pământului în mii şi milioane de acţiuni de impact pentru casa noastră comună. Este important să ne unim eforturile şi să fim împreună pentru crearea unui viitor sustenabil”, a declarat Orieta Hulea, director general WWF România. \