Jumătate din teritoriul Uniunii Europene (UE) este sub avertizare de secetă și 17% în stare de alertă, afirmă comisarul european pentru mediu, Virginius Sinkevičius, anunțând totodată două noi propuneri legislative privind managementul pădurilor și sănătatea solului. Potrivit acestuia, ne confruntăm cu provocări fără precedent din cauza unei triple crize: a schimbărilor climatice, a pierderii biodiversităţii şi a poluării, potrivit g4media.ro.
UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să atingă neutralitatea climatică până în 2050 pentru a preveni alte consecinţe încă și mai grave ale schimbărilor climatice, a mai declarat acesta.
„Fenomenele meteo din ce în ce mai imprevizibile arată că degradarea mediului și schimbările climatice ne afectează deja pe toți. Urmărim în permanență condițiile meteo. Există sisteme de avertizare timpurie în întreaga UE și colaborăm cu statele membre pentru a dezvolta planuri de urgență în caz de caniculă cu scopul de a proteja populațiile vulnerabile de fenomenele de căldură extremă”, spune Sinkevičius.
„Este posibil ca multe zone să fie afectate de secetă, vreme extremă, lipsă de apă și incendii și lucrăm pentru a rezolva acest lucru. În ceea ce privește seceta, jumătate din teritoriul UE se află sub avertizare, iar 17% în stare de alertă. Politicile noastre urmăresc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea surselor de energie regenerabilă, promovarea practicilor durabile. Acest lucru necesită un efort colectiv din partea guvernelor, organizațiilor și a oamenilor”, a mai precizat Virginius Sinkevičius.
Până la vară se va publica, de asemenea, o nouă lege privind monitorizarea pădurilor, care să ajute gestionarea mai eficienta a pădurilor.
” Ştim de asemenea că solurile sănătoase sunt mult mai bine echipate pentru a stoca chiar şi precipitațiile reduse în comparație cu terenurile cultivate intensiv. Până la vară vom propune, de asemenea, o nouă lege a sănătății solului, care vizează protejarea și refacerea solurilor și asigurarea exploatării durabile a acestora”, a mai declarat comisarul.