Sibienii au primit, joi dimineaţa mesaje RO–Alert prin care s-a semnalat prezenţa unui urs la marginea municipiului, în zona aeroportului. Locuitorii au fost sfătuiţi să evite zona, să rămână în locuinţe, iar dacă zăresc ursul, să nu încerce să se apropie de el pentru a-l fotografia sau a-l hrăni, potrivit ziare.com.
Şi în urmă cu o zi a fost semnalată prezenţa unui urs în zona Ştrand, cartier situat în direcţia Aeroportului Internaţional din Sibiu. Un echipaj de jandarmi şi două echipaje de poliţie au căutat ursul miercuri, dar nu l-au găsit, a comunicat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Jandarmii vor rămâne in zonă pentru a se asigura că pericolul este îndepărtat. „În urma semnalării prezenței unui urs în zona Aeroportului Sibiu, polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu acordă sprijin echipei de intervenție pentru asigurarea unui perimetru de siguranță și prevenirea oricăror situații de risc la adresa vieții și sănătății persoanelor,” anunță și reprezentanții IPJ Sibiu. „În această noapte, în jurul orei 23,00 a fost semnalată prezenta unui urs in zona cartierului Magnolia. O echipă formata din echipaje ale IPJ, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au patrulat zona pe parcursul întregii nopţi, fără a-l identifica. La ora 5,50 în această dimineaţă ursul a fost identificat in zona detaşamentului pentru pompieri de lângă aeroport. În prezent, în teren se află echipe ale IPJ, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei, împreună cu un medic veterinar contractat de Primărie pentru astfel de situaţii şi şefului Fondului Cinegetic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.
Potrivit Mirelei Grigore, „se încearcă tranchilizarea ursului pentru capturare”. În 2016, în municipiul Sibiu a fost împuşcat un urs care ajunsese pe străzile oraşului. În urma acestui scandal, şeful IPJ Sibiu a fost înlocuit din funcţie, iar şeful Poliţiei Municipiului Sibiu a demisionat, având loc proteste faţă de uciderea ursului atât în Sibiu, cât şi în Cluj.
Avertizare de secetă pentru jumătate din teritoriul Uniunii Europene