Trei tineri care nu deţin permise de conducere, dintre care doi minori, au fost implicaţi la sfârşit de săptămână, în mai puţin de 30 de ore, în accidente rutiere produse pe raza judeţului Bistriţa–Năsăud, doi dintre aceştia conducând motociclete neînmatriculate. Cel mai recent accident a avut loc luni dimineaţa, în jurul orei 03,30, când un tânăr care peste câteva zile împlineşte 18 ani a condus fără permis un autoturism pe drumul judeţean ce leagă staţiunea turistică Colibiţa de comuna Prundu Bârgăului, potrivit g4media.ro.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, tânărul a pierdut controlul maşinii, a acroşat o bancă, după care a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
Doi pasageri, de 17, respectiv 18 ani, au fost răniţi în urma acestui accident, iar tânărul aflat la volan s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă. Duminică după-amiază, un tânăr de 21 de ani, tot fără permis, care conducea o motocicletă neînmatriculată, a fost implicat într-un accident pe raza comunei Mărişelu, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din judeţul Mureş.În urma accidentului, motociclistul a fost rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Starea acestuia nu a permis testarea cu aparatul etilotest. Sâmbătă seara, în jurul orei 23,00, un tânăr de 17 ani din Suciu de Sus, judeţul Maramureş, în timp ce conducea tot o motocicletă neînmatriculată şi fără să deţină permis de conducere, s-a răsturnat într-un şanţ de pe raza satului Molişet din judeţul Bistriţa-Năsăud.