Oamenii legii din București au descins la vrăjitoarele din Dămăroaia, după ce o persoană care a vrut să-și rezolve problemele personale cu ajutorul vrăjilor a rămas fără 20.000 de euro, potrivit stiripesurse.ro.
Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 5 Poliție pun în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în perioada 2021 – prezent, patru bănuiți ar fi indus în eroare o persoană, sub pretextul că-i vor rezolva problemele personale, prin ritualuri de vrăjitorie, i-ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 20.000 de euro. Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.F acem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, transmite Poliția. Reguli stabilite pentru examenul de Evaluare Națională