Guvernul francez ia în considerare reducerea vârstei minime pentru obținerea permisului de conducere la 17 ani. Măsura ar urma să fie anunțată săptămâna viitoare de Elisabeth Borne, când va prezenta planul guvernului pentru tineri. Șefa guvernului i-a primit pe tineri la Matignon în mai multe rânduri. Potrivit mai multor miniștri, cererea de reducere a vârstei minime de conducere este recurentă, potrivit g4media.ro.
Încă din 2019, un deputat al majorității depusese pe masa fostului prim-ministru Edouard Philippe un raport care recomanda o reformă a permisului de conducere pentru tineri privind conducerea însoțită până la vârsta de 18 ani, doar pe teritoriul național, așa cum este cazul în Marea Britanie.
Potrivit unei surse guvernamentale, ultimele expertize juridice sunt în curs pentru a valida această modificare a permisului de conducere. Emmanuel Macron vrea să aibă un milion de ucenici pe an până în 2027. Pentru aceștia, faptul de a nu avea o mașină poate fi o adevărată barieră, notează un apropiat al președintelui. În Europa, este posibil să conduci singur începând cu vârsta de 17 ani în țări precum Irlanda și Slovacia. La rândul lor, republicanii au depus în urmă cu trei săptămâni un proiect de lege pentru a reduce limita de vârstă, nu la 17 ani, ci la 16 ani.
Difuzarea de imagini intime fără consimţământul persoanei, pedepsită cu închisoarea