Maraya, cea mai mare clădire din lume acoperită integral cu oglinzi, din Arabia Saudită, pare să se evapore în deșertul din jurul său in anumite momente ale zilei, potrivit digi24.ro.
Clădirea, al cărei nume înseamnă „oglindă” sau „reflectare” în arabă, adăpostește o sală de concerte cu o capacitate de 500 de locuri, un centru de conferințe și un spațiu pentru evenimente
Maraya a găzduit spectacole ale unor artiști precum Alicia Keys, Andrea Bocelli, Enrique Iglesias și John Legend. Situată în deșertului din Al-Ula, la 22,5 kilometri de situl arhitectural de la Hegra, Maraya este rodul unei colaborări între firma italiană de design Gio Forma Studio și Black Engineering. „Credem cu adevărat că, dacă o clădire nu poate concura cu peisajul, ea trebuie îmbunătățită”, spune Florian Boje, arhitectul Maraya. Proiectul, care a durat șase luni de la concept până la livrare, și doar 76 de zile de construcție, a fost dat în folosință în 2019. În total, sunt 9.740 de panouri care acoperă clădirea.
Căldura intensă poate provoca oxidarea sticlei, așa că echipa a dezvoltat un strat special pentru sticla Maraya, care ar putea rezista furtunilor de nisip, fluctuațiilor uriașe de temperatură și altor provocări meteorologice de zi cu zi care apar în deșert.
O altă atracție majoră este restaurantul clădirii Maraya – Maraya Social -, amplasat pe acoperiș, acesta oferă o vedere amplă a deșertului. Este condus de bucătarul britanic Jason Atherton, care a câștigat o stea Michelin pentru restaurantul său londonez Pollen Street Social, iar preparatele merg pe ideea „Europa întâlnește Orientul Mijlociu”, toate concepute în stil mezze. Alcoolul este interzis în Arabia Saudită, motiv pentru care multe restaurante și localuri de noapte, printre ele Maraya Social, au creat mocktail-uri distractive.
Gaură neagră gigantică din centrul galaxiei,” devoratoare” de obiecte cosmice