Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a început să se facă rea. Și bine face! Singura mea îngrijorare este ca răutatea asta să nu fie numai una pur teoretică și aparentă, așa cum ne-au obișnuit și alții până acum. Spre exemplu: Costel Alexe. Însă până la proba contrarie, îi acordăm doamnei ministru Violeta Alexandru circumstanțe atenuante.
Nervoasă în legătură cu atitudinea directorilor de la Casele Județene de Pensii, Violeta Alexandru a dat milităria jos din pod aseară, invitată la o emisiune a unei televiziuni. În opinia ministrului Muncii, unii dintre aceștia se comportă ca și cum ar fi Dumnezei, astfel că le amintește că funcțiile nu sunt eterne și că pot fi schimbați în orice moment. Vom vedea și în ce măsură nemulțumirile acesteia se vor transforma în controale și în eventuale demiteri, caz în care se vor constata nereguli.
Violeta Alexandru, despre directorii Caselor Județene de Pensii: „se comportă ca şi cum sunt Dumnezei în judeţele lor”
„Cine are frică în sensul de a se simţi plafonat, a nu mai avea plăcerea să lucreze cu pensionarii, oameni care au nevoie de explicaţii detaliate pentru că nu sunt de specialitate pentru a înţelege documente seci… Mă refer la directorii de case judeţene de pensii care nu mai au plăcerea de a lucra cu pensionarii. Pe ei îi informez că voi lua decizii privind schimbarea lor. Schimbarea şefului Casei Naţionale de Pensii nu este singura schimbare pe care o am în vedere. Sigur, nu plec cu o atitudine ostilă faţă de colegii din Casele Judeţene, de unii sunt foarte mulţumită. Dar un număr mult prea mare se comportă ca şi cum sunt Dumnezei în judeţele lor. Dacă nu văd o îmbunătăţire, voi lua decizii radicale în aproximativ două luni”, a declarat Violeta Alexandru.
Citește și: Vela ne explică cum, de ce și unde vom avea voie să ne deplasăm