Opt zile de grevă pe Aeroportul Gatwick din Marea Britanie, între 28 iulie și 8 august

Printre companiile aeriene care vor fi afectate sunt British Airways, EasyJet, Ryanair, Ryanair, Tui, Westjet și Wizz

Aproape o mie de muncitori vor face opt zile de grevă la Aeroportul Gatwick în timpul vacanței de vară, ca urmare a unei dispute legate de salarii, a anunțat sindicatul Unite. Greva ar putea provoca unele perturbări în timpul a ceea ce ar putea fi cea mai aglomerată perioadă de vară. Vor protesta muncitorii, de la patru firme, printre ei fiind manipulatorii de bagaje și personalul de la sol, potrivit g4media.ro.

Aceștia vor intra în grevă de vineri, 28 iulie, până marți, 1 august, și apoi din nou de vineri, 4 august, până marți, 8 august. Printre companiile aeriene care vor fi afectate se numără British Airways, EasyJet, Ryanair, Ryanair, Tui, Westjet și Wizz, a precizat sindicatul.

Impactul acțiunii este incert, deși Unite a declarat că perturbările, întârzierile și anulările sunt „inevitabile”. Un purtător de cuvânt al Gatwick a declarat că va „sprijini companiile aeriene afectate… cu planurile lor de contingență pentru a se asigura că cât mai multe zboruri posibile vor fi operate conform programului”. Cei 950 de lucrători care vor intra în grevă reprezintă mai mult de jumătate din personalul de handling la sol de la Gatwick, a declarat un purtător de cuvânt al Unite.

 Personalul nu este angajat de Aeroportul Gatwick, ci lucrează la patru firme: ASC, Menzies Aviation, GGS și DHL Services

Aceste companii furnizează servicii pentru marile companii aeriene, inclusiv servicii de handling la sol, de manipulare a bagajelor și de înregistrare. „La începutul săptămânii viitoare vor avea loc mai multe discuții între DHL, operatorul nostru de handling la sol, și Unite, pentru a încerca să rezolve problema și îi îndemnăm să ajungă la un acord cât mai curând posibil”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Un val de căldură extrem afectează sudul Europei