În satul Lohne, din vestul Germaniei, unde singura băcănie s-a închis la începutul acestui an, localnicii îşi fac acum cumpărăturile săptămânale la bordul unui autobuz transformat în supermarket, care parchează în piaţa centrala săptămânal. Timp de 90 de minute, locuitorii din Lohne pot să îşi cumpere ce au nevoie fără să se urce în maşină şi să meargă într-o altă localitate, potrivit g4media.ro.
Supermarketul pe roţi este un proiect pilot al REWE, al treilea mare grup de distribuţie din Germania, şi al operatorului feroviar Deutsche Bahn.
Autobuzul articulat, cu o lungime de 18 metri, oferă 950 de produse de zi cu zi. Autobuzul a intrat în serviciu în luna martie a acestui an, deservind satele din landul Hesse, unde magazinele tradiţionale sunt din ce în ce mai rare. Pentru cei aproximativ 600 de locuitori ai satului Lohne, situat la două ore de metropola financiară Frankfurt, sosirea supermarketului pe roţi de la REWE este binevenită, deoarece pot face cumpărăturile săptămânale. „Toate produsele de bază de care am nevoie pot să le cumpăr de aici”, spune Inge Nehreng.
Aceasta, la cei 90 de ani ai săi a venit cu tricicleta ei electrică de la trei kilometri pentru a-şi face cumpărăturile din supermarketul pe roţi. „Dacă am nevoie de ceva special, mă duc într-un magazin mare”, adaugă Inge Nehreng.
Conceput pentru a oferi produse de zi cu zi, inclusiv fructe şi legume proaspete, autobuzul este departe de maşina cu pâine de odinioară, pe rafturile din interiorul autobuzului fiind la vânzare diverse articole, de la produse alimentare, până la ţigări, ziare şi cosmetice. Clienţii iau articolele de pe rafturile din interiorul autobuzului şi plătesc la casa amplasată la ieşirea din vehicul. „Singurele articole care lipsesc sunt scutecele şi şerveţelele umede”, spune Yasmine Schneider, de 34 de ani, care a venit la shopping împreună cu bebeluşul ei. Începând de luni şi până sâmbătă, autobuzul vizitează 23 de sate unde opreşte între o oră şi două ore, acoperind o rută de aproximativ 600 de kilometri. Preţurile din autobuz sunt aceleaşi cu cele din supermarketurile REWE, spune Joern Berszinski, cel care este responsabil de acest proiect.
Opt zile de grevă pe Aeroportul Gatwick din Marea Britanie, între 28 iulie și 8 august