Potrivit noilor reglementări din învățământul preuniversitar, care se va aplica din septembrie, se schimbă criteriile de acordare a burselor școlare. Unele indemnizații îşi vor schimba denumirea, iar în cazul anumitor burse condițiile de eligibilitate se vor schimba. Valoarea minimă va fi stabilită prin ordin al ministrului Educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, nu prin hotărâri de Guvern aşa cum se proceda până acum, potrivit ziare.com.
Indemnizațiile au fost reorganizate pe criterii, astfel că vor fi bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică, burse de excelență olimpică I sau II.
Valorile stabilite pentru cele trei burse școlare pentru anul 2023 – 2024 sunt următoarele, respectiv 450 lei/lună pentru bursa de merit, 300 lei/lună pentru cea socială, 300 lei/lună pentru indemnizația tehnologică. Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, beneficiază de bursa de excelență olimpică I.
Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației, beneficiază de bursa de excelență II.
Bursa de excelență olimpică se acordă elevilor de gimnaziu și liceu în fiecare lună, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. După noua lege, bursele sociale și/sau cele tehnologice se pot cumula cu orice alt tip de indemnizație. Valoarea lunară a indemnizațiilor de excelență olimpică este dictată de nivelul distincției obținute, astfel: echivalentul salariului de bază minim brut pe țară pentru locul I; 75% din salariul de bază minim brut pe țară pentru locul II; 50% din salariul de bază minim brut pe țară pentru locul III. Opt zile de grevă pe Aeroportul Gatwick din Marea Britanie, între 28 iulie și 8 august