Reprezentanţii CFR SA anunţă că, în condiţiile temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă, au fost luate măsuri speciale de circulaţie pe calea ferată. Astfel, se fac revizii suplimentare, iar când temperatura în şine este mai mare de 50 de grade Celsius se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, potrivit g4media.ro.
Călătorii sunt sfătuiţi ca înainte de călătorie să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.
”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar la nivel naţional se desfăşoară şi la această oră în condiţii speciale, cu limitarea vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi peste 50 de grade la nivelul solului, aceste măsuri fiind necesare pentru siguranţa traficului feroviar”, a transmis purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan. .Aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale. ”Vă asigurăm că personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va adopta această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic”, a precizat Brânzan. 1.200 de copii, evacuaţi dintr-o tabără de lângă Atena, din cauza incendiilor