Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele trei zile au fost transmise 60 de mesaje RO–Alert, în 12 judeţe, cu privire la prezenţa urşilor în apropierea comunităţilor, potrivit g4media.ro.
Astfel, la nivel naţional au fost transmise 60 de mesaje, în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Vrancea şi Vâlcea, privind prezenţa urşilor în proximitatea comunităţilor,
„În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în perioada de referinţă au fost transmise 75 mesaje prin sistemul RO-ALERT pentru informarea cetăţenilor cu privire la producerea unor posibile situaţii de urgenţă şi prevenirea acestora. Astfel, la nivel naţional au fost transmise 60 de mesaje, în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Vrancea şi Vâlcea, privind prezenţa urşilor în proximitatea comunităţilor, un mesaj în judeţul Timiş privind producerea unui incendiu şi 14 mesaje pentru avertizarea apariţiei fenomenelor hidrometeorogice periculoase, în judeţele Alba, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Vâlcea”, arată sursa citată.
În ultimele 72 de ore, salvatorii au gestionat 5.560 situaţii de urgenţă, dintre care 21 au fost operaţiuni de descarcerare, iar 4.142 au fost solicitări pentru asistenţă medicală de urgenţă
Peste 4.100 de persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD. Pe lângă intervenţiile pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerare, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică s-au înregistrat 300 de incendii, dintre care 187 au fost arderi de vegetaţie, suprafaţa de teren afectată fiind de aproximativ 400 ha.
Cod galben de caniculă în România. Care sunt regiunile vizate