O persoană a fost reținută pentru 24 de ore după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea droguri la Untold. Conform informațiilor oficiale au fost găsite asupra inculpatului 10 tablete de ecstasy şi cantitatea de 5 grame 3-CMC, potrivit g4media.ro.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară fiind identificate şi ridicate cantitățile de 454 comprimate ecstasy, 160,2 grame 3-CMC, 92,7 grame rezină de canabis și 153,7 grame canabis, trei cântare de precizie, şase grindere, suma de 4750 lei, două laptopuri, precum şi alte mijloace de probă.
Inculpatul vindea drogurile cu sume cuprinse între 600 şi 1.600 lei. De asemenea, s-a stabilit faptul că în perioada mai-iulie 2023, inculpatul a comercializat, în mod repetat şi canabis, drog de risc pentru sume cuprinse între 20 şi 50 lei gramul. Procurorii cer arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj. Turiști salvați din Valea Caraiman cu elicopterul