Banca Naţională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Ţiţeica, potrivit g4media.ro.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de matematică, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2023”.
Reversul monedei prezintă portretul şi numele lui Gheorghe Ţiţeica şi anii între care a trăit acesta, 1873″ şi, 1939″. Gheorghe Țițeica a fost un matematician și pedagog român, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru monedă din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru monedă din argint este de 470 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Ţiţeica au putere circulatorie pe teritoriul României.Ghețarul de la Scărișoara, modalitate unică de măsurat temperatura în Europa