Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a ținut să facă câteva precizări pe pagina sa de socializare, prin care să dea asigurari populației că va face tot ce îi stă în putință pentru ca lucrurile să meargă așa cum ar trebui, ca la carte! După ce ieri a fost supusă audierilor în Parlament, Violeta Alexandru vine cu o serie de completări. Potrivit spuselor acesteia, se află în discuții continue cu miniștrii Muncii din UE, pentru ca împreună să găsească cele mai bune soluții pentru românii plecați la muncă în afara țării.

„Pe lângă faptul că sunt în dialog direct cu românii care merg la muncă în străinătate, în continuare sunt în dialog cu miniştrii Muncii din UE. Le telefonez, sunt curioasă, vreau să ştiu ce se întâmplă în alte ţări, vreau să ne coordonăm.(…) Voi fi în continuare activă în comunicarea cu miniştrii Muncii din UE. Fac tot ceea ce ţine de mine pentru ca munca românilor să fie respectată. Aşa fac şi pentru cei care muncesc în România”, scria Violeta Alexandru în cursul zilei de miercuri.

Violeta Alexandru dă asigurări:

„Azi am avut o discuţie extrem de constructivă cu omologul meu din Spania, domnul Jose Luis Escriva, ministrul pentru Incluziune, Securitate Socială şi Migraţie căruia i-am transmis preocupările mele în ceea ce priveşte forma contractelor de muncă semnate de către lucrătorii sezonieri, implicit elementele conţinute, punând accent pe importanţa clauzelor privind perioada de preaviz, modalitatea de decontare a transportului dus-întors si asigurarea medicală de care beneficiază cetăţenii români. Ne-am pus de acord de asemenea pentru continuarea discuţiilor pentru orice aspecte ar putea apărea in viitor şi care vor îmbunătăţi condiţiile de muncă ale cetăţenilor români”, a precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe Facebook.

Citește și: Adrian Năstase: Vreau să am steaua mea!

#News